Jandarmii au stat de vorbă cu elevii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii au ţinut o lecţie deschisă cu elevii

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş  continuă acţiunile iniţiate în baza protocolului de colaborare încheiat cu Inspectoratul Şcolar Argeş care au ca scop  dezvoltarea procesului de comunicare cu elevii şi profesorii,  prezentarea riscurilor la care se expun elevii  în cazul săvârşirii unor fapte de natură contravenţională sau penală .

Astfel, cadrele compartimentului Prevenirea şi combaterea Criminalităţii au purtat discuţii cu elevii  Grupului Şcolar „ I.C.M Dacia ” , Şcolii Generale nr. 11, Grupului Şcolar „ Dimitie Dima”, Grupului Şcolar de industrializare a lemnului din municipiul Piteşti . Cu acest prilej au fost prelucrate unele prevederi ale legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice , legii 4/2008  privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, au fost prezentate unele aspecte pentru prevenirea delincvenţei juvenile, a absenteismului şcolar precum şi a consumului de droguri şi alcool. Elevii au fost atenţionaţi cu privire la efectuarea apelului telefonic prin S.N.A.U. 112, fiindu-le totodată  distribuite pliante cu caracter preventiv-educativ.


Activităţile vor continua  în perioada următoare în instituţiile de învăţământ gimnaziale şi liceale din judeţul Argeş , urmând a se pune un accent mai mare pe respectarea actelor normative la competiţiile sportive , având în vedere şi exemplul recent din 2 octombrie cu ocazia desfăşurării partidei de fotbal dintre F.C. Argeş şi F.C. Gaz Metan C.F.R. Craiova  când 5 minori au fost sancţionaţi cu suma de 250 de lei fiecare pentru faptul că au aruncat înspre ceilalţi spectatori cu obiecte artizanale lacrimogene , fiindu-le interzis a mai participa la competiţiile  sportive pe o perioadă de un an .


În aceeaşi notă a prevenirii comiterii de fapte antisociale  ,în data de 06.10.2010 reprezentanţi ai I.J.J. Argeş s-au deplasat pe raza comunei Merişani, Sat Malu Vânăt unde au discutat cu cetăţeni de etnie rromă , membrii ai comunităţii locale  despre conţinutul  actelor normative care reglementează ordinea, liniştea publică şi convieţuirea socială  şi importanţa respectării acestor acte normative .

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Cum evaluează comunitatea de informații intențiile Rusiei în privința incursiunilor în spațiul aerian al Poloniei
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris