Preotul şi medicul din Neamţ arestaţi în cazul unor vaccinări fictive au fost plasaţi în arest la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mario Ciucanu era preot la Cotu Vameş, în Neamţ FOTO Facebook

Într-un dosar penal cu acuzaţii de corupţie pentru vaccinări fictive împotriva noului coronavirus sunt cercetate patru persoane - un preot, un medic, o asistentă medicală şi un intermediar

Schimbare de situaţie într-un dosar pentru corupţie, acuzaţii ce survin unor vaccinări fictive împotriva noului coronavirus. Luni, Curtea de Apel Bacău a decis să nu mai prelungească arestul preventiv în cazul lui Mario Doro Ciucanu, preot la Cotu Vameş - Neamţ, al Danielei Grosu, medic de familie în comuna Gâdinţi - Neamţ, al asistentei medicale Cristina Munteanu şi al unui intermediar, Nicolae Timofte, din Bacău. Anchetatorii ceruseră instanţei ca cei patru să mai stea 30 de zile după gratii, însă aceştia au fost plasaţi în arest la domiciliu. Măsura este definitivă, dar acuzaţii au de respectat o serie de obligaţii, altfel pot fi iar încarceraţi. 

„Admite contestaţiile formulate de contestatorii - inculpaţi Ciucanu Mario Doro, Grosu Daniela, Munteanu Cristina şi Timofte Nicolae împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Neamţ. Desfiinţează încheierea contestată (...) Respinge propunerea formulată în dosarul de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, având ca obiect prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi“, conform instanţei. 

Din datele anchetei în acest caz, rezultă că, pentru probarea activităţilor infracţionale, care au constat în vaccinări fictive contra noului coronavirus, au fost folosiţi investigatori sub acoperire şi că amatorii de acte măsluite plăteau până la 250 de euro. Preotul este acuzat de trafic de influenţă şi complicitate la fals informatic, având, alături de Nicolae Timofte, calitatea de intermediar, intervenind atât la medic, cât şi la asistentă. 

„La data de 04.12.2021, inculpatul CMD ar fi înlesnit obţinerea de către mai multe persoane a certificatelor de vaccinare fictivă, fără efectuarea efectivă a vaccinului, sens în care a intervenit pe lângă numita GM, asistentă medicală la centrul de vaccinare «Casa Fotbalistului», pentru a introduce datele false în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV), rezultând date necorespunzătoare adevărului“, se arata în încheierea de şedinţă a Tribunalului Neamţ. 

Zeci de mii de euro, descoperiţi la percheziţii 

Alte fapte ar fi avut loc pe 15 decembrie anul trecut, când faţa bisericească s-a adresat medicului, tot pentru a face menţiuni false în RENV, pentru alte persoane. Peste alte trei zile, Mario Ciucanu a pretins şi primit 250 de euro, 50 pentru el şi 200 pentru medic, tot pentru un certificat fals, dar persona în cauză era o investigatoare sub acoperire. La fel au stat lucrurile şi pe10 martie 2022. 

Medicul Daniela Grosu şi asistenta Cristina Munteanu au fost acuzate de luare de mită, complicitate la luare de mită, trafic de influenţă şi fals informatic. Şi ele au căzut în capcana anchetatorilor. „La data de 20.12.2021, DG ar fi mimat efectuarea vaccinului pentru investigatorul sub acoperire S.I.T. şi a introdus date false în RENV“, mai arată magistraţii. Faptele ilicite s-au produs în perioada iunie 2021 - martie 2022. 

Suspiciuni despre activităţile infracţionale din acest dosar au apărut în momentul în care pe platforma naţională Rovaccinare comuna Gâdinţi apărea cu o rată de imunizare de circa 34,%, în condiţiile în care medicul de familie din această localitate raportase mult mai multe. Pe 22 martie 2022, au avut loc 24 de descinderi în această speţă. 

„În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracţională a persoanelor vizate de anchetă, obiecte, înscrisuri şi date informatice, precum şi aproximativ 57.000 de euro şi 22.000 de lei. 14 persoane au fost conduse la sediul poliţiei, în vederea audierii“, se arăta într-un comunicat al Poliţiei Neamţ. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Soarta tristă a unui bătrân refugiat din Ucraina. A murit înainte să fie operat

Despărţire în lacrimi de refugiaţi. „Pleacă spre o viaţă mai bună, cărându-şi sacoşele cu «averea», nişte haine“ FOTO

Mai multe pentru tine:
Ucrainenii au atacat cu drone două rafinării de petrol și un aerodrom militar din regiunea Krasnodar VIDEO
Moment istoric pe Bega. Prima cursă după 1988 între Timișoara și Otelec. Vaporul cu 45 de pasageri a ajuns după trei ore
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Un om de știință a elucidat misterul „blestemului faraonului”. Ce i-a ucis pe cei care au deschis mormântul lui Tutankhamon
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Cele mai bune locuri de grătar pentru sărbătoarea de 1 Mai
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Peștera mortală. O cavernă din Kenya, despre care se crede că este sursa Ebola, ar putea provoca următoarea pandemie
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Crenvurștii, mai nocivi decât legumele sau fructele cu pesticide. Ce spun specialiștii
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”