Iaşi: O femeie suspectă de gripă porcină a ajuns la Spitalul de Urgenţe
0T.D. (33 de ani) din Oneşti a fost consultată la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului „Sf. Ioan” şi a fost redirecţionată către Spitalul de Boli Infecţioase.
Mai citiţi:
Suspiciunile de gripă porcină, neconfirmate
Cum puteţi preveni îmbolnăvirea cu gripa porcină
Tânăra s-a simţit rău după ce s-a întors din Italia, iar în această dimineaţă a ajuns la Spitalul de Urgenţe. „Pacienta a ajuns la UPU cu o simptomatologie de tip gripal, după întoarcerea din Italia. Au fost întreprinse măsuri epidemiologice recomandate de Direcţia de Sănătate Publică”, a precizat doctorul Tudor Ciuhodaru, coordonatorul UPU din cadrul Spitalului „SF. Ioan”. Pacienta a fost trimisă cu o ambulanţă la Spitalul de Boli Infecţioase.
La acelaşi spital a fost internată joi o elevă de la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi ” bolnavă de gripă porcină comunitară. În cazul celor 28 de colegi ai adolescentei de 15 ani nu s-a confirmat infectarea cu virsul AH1N1.