Iaşi: Iulian Perdun Pregăteşte cele mai bune judoka

În 11 ani de antrenorat, Perdun a dus echipa feminină a Iaşiului în topul naţional. Adversarele îşi fac calcule pentru a o evita în competiţii.

Drumul lui Iulian Perdun pe calea judo-ului a început când tânărul era în clasa a VI-a, la clubul sportiv Fortus Iaşi, sub îndrumarea antrenorului Florin David.

„Pe vremea aceea nu beneficiam de condiţiile din prezent. Noi nu aveam kimono-uri sau adidaşi. Cine avea un echipament sportiv în culorile clubului era tare“, îşi aminteşte Iulian, care a făcut parte din lotul naţional de juniori şi tineret al României, dar asta nu l-a oprit să se lupte de la egal la egal cu judoka seniori.

Medicii i-au spus că trebuie să renunţe la sport
Într-o astfel de încleştare, când avea 22 de ani, Iulian a suferit o fisură de timpan, după care i s-a spus de către medici că nu va mai putea face performanţă. „Nu am vrut să cred asta şi am continuat antrenamentele, dar în scurt timp am suferit o nouă accidentare, la picior, în urma căreia am fost nevoit să renunţ definitiv“, povesteşte Iulian.

Pasul către antrenorat a fost făcut aproape imediat, în 1999, când Iulian a devenit profesor la clasele speciale de judo de la Şcoala Nr. 28. Aici Iulian a preluat o generaţie de excepţie de fete, printre care Roxana Moisa şi Magda Tănasă, care în scurt timp i-au adus medalii la Campionatele Naţionale (CN).

În 2004, Iulian a ajuns la Clubul Sportiv Şcolar (CSŞ) Unirea, fiind urmat de campioanele sale. „Îi datorez foarte multe domnului director Viorel Hudac, la rândul lui antrenor de fete, care mi-a împărtăşit multe din experienţa sa“, spune Iulian.

Adversarii se tem de echipa Iaşiului
După trecerea la CSŞ Unirea, tinerele judoka antrenate de Iulian Perdun au atins marea performanţă, astfel încât mulţi adversari au ajuns să îşi facă calcule la competiţii să nu se intersecteze cu Iaşiul, echipă care, de trei ani, se bate pentru titlu atât la tineret cât şi la seniori. Secretul succesului este disciplina, dublată de o fină cunoaştere a fiecărui sportiv în parte.

„În ziua de astăzi, este ceva normal ca antrenorul să fie mamă, tată, psiholog, pedagog şi organizator la un loc. Sportivul ar trebui să fie mai întâi antrenor pentru a aprecia pe propria piele ce înseamnă această meserie“, explică Iulian, care îşi face datoria din pasiune. „Nu se câştigă bani din judo, dar îmi place să predau concursurile îmi oferă o mare satisfacţie“.

Antrenorul de judo este recunoscător soţiei sale. „Sunt foarte norocos să o am lângă mine pe Laura, căreia îi datorez totul. Ea mă face să vreau să fiu mai sus, mai bun“, a ţinut să precizeze Iulian.

Pofil

Născut. 22.07.1975, Iaşi.
Studii. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Iaşi
Familie. Căsătorit,
are o fetiţă.

Întrebări şi răspunsuri

Este judo un sport pentru toţi?
După gimnastică, judo-ul este cel mai greu sport, ca viteză, forţă şi inteligenţă motrică. Cine face judo vine obişnuit de acasă cu munca şi cu greutăţile, altfel nu face faţă mult timp.
Ce îţi propui pentru viitor?
Visul oricărui antrenor este să îşi vadă măcar un sportiv la Jocurile Olimpice. Nu în ultimul rând, mi-aş dori ca măcar una dintre fetele mele să devină antrenoare.

Ce-i place

Lui Iulian îi place cel mai mult să petreacă timp alături de soţie şi Sabina, fetiţa lor de trei ani. O altă satisfacţie este atunci când un sportiv îi mulţumeşte pentru munca depusă. În afară de judo, Iulian preferă baschetul şi tenisul de câmp.

Ce nu-i place

Una dintre cele mai neplăcute obligaţii pe care Iulian trebuie să le înfrunte este birocraţia. Nu în ultimul rând, antrenorul nu îi iartă pe arbitrii care nu îşi păstrează obiectivitatea la concursuri şi nu respectă munca lui şi a echipei.