Iasi: Instanţele din întreaga Moldovă, în colaps financiar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerile instanţelor au făcut cereri la Ministerul de Justiţie pentru a primi subvenţii care să le acopere cheltuielile

Judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel din Moldova au ajuns la fundul sacului. O parte din instanţele de judecată din nord-estul ţării nu mai au bani nici măcar pentru plata utilităţilor. Curtea de Apel Suceava, în circumcripţia căreia intră Tribunalul Suceava şi cel din Botoşani, împreună cu judecătoriile au acumulat până la data de 10 iunie datorii în valoare 867.384 de lei. Instanţele au rămas în urmă cu plata furnizorilor de energie termică, apă curentă, internet şi cablu. La acestea se adaugă şi imposibilitatea plăţii produselor de papetărie achiziţionate, materialelor de curăţat şi a pieselor de schimb. 

Sute de mii de lei restanţe la Poştă

„Aceste facturi nu se pot achita în acest moment. Deocamdată putem funcţiona, văd că încă nu ni s-a tăiat curentul”, a spus Rodica Neagu Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Suceava. Nici Palatul de Justiţie din Iaşi nu are o situaţie mai bună. Instanţele din judeţ nu au reuşit să achite expertizele medico- legale şi nu au avut bani  nici măcar pentru hârtie sau coperţile de dosare. „Avem probleme şi cu plata chiriei. Pentru spaţiul unde funcţionează Secţia Civilă a Judecătoriei nu s-a mai plătit chiria din luna ianuarie, iar pentru cel de la Secţia Penală, din luna martie. Există riscul să fim şi evacuaţi”, a declarat judecător Radu Tărniceriu, preşedintele Tribunalului Iaşi. La Bacău instanţele din judeţ au de achitat furnizorilor  aproape un milion de lei.

Mai multe pentru tine:
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cum a devenit steagul piraților din lumea manga simbolul protestelor Generației Z
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla