O tânără aflată la volan a distrus un stâlp de iluminat public şi a rănit două persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul s-a petrecut în cursul acestei dimineţi, pe şoseaua Hunedoara – Deva, la Sântuhalm, într-o zonă cu indicatoare de limitare a vitezei la 50 km/h şi curbă la stânga.

Hunedoreanca de 24 de ani aflată la conducerea maşinii a derapat pe carosabilul acoperit cu zăpadă îngheţată, a pierdut controlul volanului şi a izbit violent un stâlp de iluminat public din beton, aflat pe marginea şoselei.
Doi pasageri din autoturism, respectiv un bărbat în vârstă de 29 de ani din Deva şi o tânără de 21 de ani, din Hunedoara, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Deva, pentru a primi îngrijiri medicale. Şoferiţa va fi cercetată penal pentru vătămare corporală gravă din culpă şi, totodată, va trebui să suporte cheltuielile înlocuirii stâlpului.