O poveste despre singurătate: ultimul localnic din Roşia, satul pustiu care va deveni muzeu viu

Aron Truţă (78 de ani) este singurul locuitor din cătunul Roşia, din judeţul Hunedoara. Singurătatea l-a învăţat să tacă şi îşi duce zilele de ani întregi pe lângă casă, îngrijindu-şi vacile, oile şi găinile. Aşezarea ar putea prinde viaţă în jurul său prin planul unui om de afaceri din zonă care vrea să-l transforme într-un muzeu viu.

Bătrânul Aron Truţă (78 de ani) are o casă frumoasă în Roşia, din judeţul Hunedoara, are vaci, găini şi o turmă de oi în grijă şi, aparent, nu duce lipsă de nimic. Este singurul locuitor al cătunului situat în Apusenii Metaliferi, undeva, la graniţa cu judeţul Alba. 

Moş Aron trăieşte pe lângă casă, aşa cum îi place lui să spună. Seara priveşte la televizor, iar ziua are grijă de animalele sale. Sunt săptămâni în care bătrânul nu vede niciun om trecând pe drumul pe care, în urmă cu două-trei decenii, localnicii se îndreptau spre Săcărâmb, cu desagile în spinare, la târgul săptămânal. Drumul din Roşia la Săcărâmb, un vechi sat minier din Ţinutul Aurului, străbate o pădure întunecoasă şi se afundă în sălbăticia muntelui, devenind primejdios pentru cei care nu-i cunosc secretele.

PUSTIETATEA

În Roşia se poate ajunge mai uşor pe un alt drum forestier, care porneşte din centrul comunei Balşa, urcă şi coboară apoi prin desişul pădurii, trece prin dreptul unui monument religios care îi întâmpină la intrarea în sat şi se afundă din nou în pădure. Primele case apărute în cale sunt părăsite de zeci de ani. O linişte tulburătoare domneşte peste curţile lor pustii, cu garduri doborâte de furtuni şi porţi cu încuietori ruginite. Pânza de păianjen le acoperă ferestrele, iar tencuiala colorată li s-a scorojit din cauza ploilor. Până la casa lui Aron Truţă, situată oarecum în centrul satului Roşia, drumul de pământ roşiatic se strecoară printre livezi şi stânci şi ocoleşte alte case pustii. Singurul om din sat apare în faţa călătorilor sprijinit de toiagul de cioban şi înconjurat de câţiva dintre câinii care îi păzesc turma de oi. 

„În Roşia, în trecut, trăiau 42 de familii. Unii s-au dus de tot, au murit, alţii s-au mutat şi aşa am rămas numai eu aici“, mărturiseşte Aron Truţă.

COPIII AR VREA SĂ-L IA LA ORAŞ

Copii săi, care trăiesc la oraş, îl vizitează din când în când şi şi-ar dori să-l ia cu ei, dar bătrânul nici nu vrea să audă. Îi plac singurătatea şi liniştea de la Roşia şi nu ar pleca nici în ruptul capului, chiar dacă aici viaţa este mai grea. „Copiii mă vizitează în fiecare săptămână şi atunci îmi cumpără pâine şi tot felul de alimente. Eu nu prea am mai coborât în Balşa (n.r. – cea mai apropiată comună de Roşia). Nu mai pot face pe jos sau cu bicicleta cei cinci kilometri de drum. În anii trecuţi, coboram în centrul comunei pentru că se colecta lapte, însă acum nu se mai colectează. Oricum, nu mai puteam să bat atâta drum pentru a vinde laptele“, spune Aron Truţă.

JIVINELE PĂDURII, LA UN PAS DE CASĂ

Iarna îi este mai greu. Aici, iernile sunt lungi, iar zilele de primăvară întârzie să se arate. „Au fost ierni grele până în ultimii ani, în care zăpada se ridica aproape peste gard şi nimeni nu mai putea urca atunci în sat. Nu curăţa nimeni drumul spre Roşia, iar sălbăticiunile dădeau târcoale casei pentru a-mi vâna animalele. Lupii roiau în jur, iar vietăţile pădurii se apropiau şi ele de casa mea, însă m-am obişnuit cu prezenţa lor. Atunci rămâneam mai mult în casă, aşteptând ca vremea să se încălzească şi să risipească troienele de zăpadă“, povesteşte bătrânul. În ultimii ani, Aron Truţă s-a ocupat de creşterea animalelor. Şi-a cumpărat stupi şi are grijă de ei, dar în cea mai mare parte a zilei, vara, este pe munte cu turma de oi. Dimineaţa, după ce îşi hrăneşte animalele şi păsările din curte, Aron se duce cu oile pe culmea din faţa casei sale. Nu se îndepărtează mult de casă pentru că iarba este din belşug pretutindeni în jurul său. Abia spre seară, reintră în casa pustie, plină de amintiri.

FĂGĂDUINŢA ÎNTOARCERII

Aron s-a născut în Roşia, dar,  pentru a-şi putea da copiii la şcoală, s-a mutat în tinereţe în Orăştie, oraş aflat la 40 de kilometri de Roşia. De 15 ani, de când s-a pensionat, a revenit în satul său natal. Făcuse o făgăduială că se va întoarce la casa părintească. Timp de aproape 20 de ani, până în 1998, Aron Truţă a lucrat într-o fabrică de pâine din Orăştie. Soţia i se îmbolnăvise între timp, iar fiica lui avea grijă de ea. Omul spune că nu a putut rupe legătura cu satul aproape pustiu în care îl aşteptau părinţii săi. A revenit în casa veche din cătunul de pe munte pentru a fi alături de ai săi. Părinţii i-au murit, iar bătrânii care mai rămăseseră în sat au murit şi ei, însă lui Aron nu i-a mai venit să plece. „Copiii îmi spuneau să mă întorc în Orăştie, că sunt mai în siguranţă acolo decât în pustietatea aceasta, că pot avea grijă de mine la nevoie, însă eu, chiar şi rămas singur, nu mai îmi doresc să plec de aici“, povesteşte Aron.

HATÂRUL COMUNIŞTILOR

În Roşia nu a fost şcoală. Nu a fost nici biserică, iar cel mai apropiat lăcaş religios la care mergeau localnicii se află într-un alt sat de pe munte, Galbina, şi el aproape părăsit. „Înainte, satului i se spunea Burtuca. Existau mine de aur la marginea satului. Alţi localnici lucrau în minele de la Săcărâmb şi Certej, astfel că satul devenise destul de bogat. Nici nu a fost colectivizat, astfel că ne-am putut creşte în voie animalele. Totuşi, în vremea comunismului, unui şef de partid nu i-a convenit numele de Burtuca pe care îl purta locul şi le-a cerut sătenilor să îl schimbe. Oamenii au ridicat din umeri, dar i-au îndeplinit dorinţa. I-au spus satului Roşia, după Valea Roşcaniului şi după pâraiele ce străbat pământul roşiatic al muntelui“, povesteşte Aron.

SCHIMBAREA CĂTUNULUI

Destinul satului pare să se fi schimbat acum, după ce omul de afaceri Emil Părău, din Valea Jiului, născut în Roşia, a cumpărat aproape toate casele şi terenurile abandonate din sat şi vrea să transforme locul într-un muzeu viu, în care turiştii se vor putea stabili temporar, pentru a trăi în modul pitoresc în care o făceau cei care au locuit aici în urmă cu un secol. „M-am trezit într-o zi că drumul spre sat, ce fusese acoperit cu crengi şi bălării peste care maşinile de-abia mai puteau înainta, e defrişat şi curăţat. Apoi, am văzut că oamenii încep să cureţe păşunile, curţile pustii şi locurile înfundate de buruieniş. A venit domnul Părău şi a ridicat un monument în faţa casei mele şi unul la intrarea în Roşia şi a început să îngrijească de casa părintească pe care o are aici“, spune Aron Truţă. Săteanul a privit cu entuziasm schimbarea la faţă a cătunului pe care în trecut îl vedea condamnat la pieire. A început să se gândească şi el la oamenii care vor anima din nou aceste locuri şi poate îi vor mai alunga şi lui din singurătatea în care s-a obişnuit să trăiască. „Să spun drept, mă uit la televizor la ştiri şi la politică, fiindcă altfel nu aş fi la curent cu ce se întâmplă în ţară. Nu am cu cine le discuta şi nici nu am cui să mă plâng de necazuri“, povesteşte Aron.

„LA SAT E MAI FRUMOS“

Îşi doreşte să fie el însuşi o gazdă a celor care vor mai ajunge în Roşia. „Le-aş spune oamenilor că la sat e mai frumos ca la oraş. E aerul mai curat şi e linişte. E greu să trăieşti aici, pentru că trebuie să munceşti mai mult, dar cine s-a obişnuit muncind o să se descurce“, povesteşte localnicul. Bătrânul vede în dealurile şi în livezile care îl înconjoară amintirile în care vechii locuitori ai satului îşi munceau pământurile. „Oamenii cultivau până şi grâu aici, pe munte, iar animalele umpleau curţile fiecărei gospodării. Acum, din agricultura pe care o făceam în trecut nu se mai poate trăi. Cresc vaci, dar nu mai am unde le da laptele, iar lâna oilor ajung să o arunc“, spune bătrânul, care are o pensie de puţin peste 500 de lei. În ciuda greutăţilor, Aron Truţă are totuşi motive de mândrie: nu şi-a părăsit satul natal şi nici nu o va mai face vreodată.

Satul-muzeu pentru turişti

Aproape toate terenurile şi casele părăsite din satul Roşia, dar şi o parte a împrejurimilor acestuia au fost achiziţionate recent de omul de afaceri Emil Părău, care are planuri mari pentru localitatea sa natală.

„În următoarele luni vor fi renovate mai multe case vechi din sat şi vor fi transformate în locuri de cazare pentru vizitatori. Dar nu pentru turiştii de weekend, ci pentru oamenii care vor să rămână aici mai multe zile, pentru a trăi în acest timp la fel cum o făceau bunicii noştri“, spune Părău. În gospodăriile satului, nou-veniţii vor munci pământul, vor avea grijă de animale, vor îngriji grădinile şi vor culege roadele lor pentru a le pune pe masă şi vor învăţa celelalte îndeletniciri ale sătenilor. 

„Pe lângă fiecare casă restaurată, vor fi înfiinţate ateliere de fierărie, de cojocărie, o stână, o clacă, tot ce cuprindea lumea din trecutul acestor sate“, completează Emil Părău. 

Poveştile sătenilor din Roşia de altădată vor fi retrăite de vizitatori, care îşi vor putea lua şi numele lor, pe durata cât se vor stabili în „satul-muzeu“.

Bătrânul din satul Roşia

Vă recomandăm şi:

Paradoxul satelor în care se trăieşte la lumina lumânării: oamenii s-au plâns de lipsa curentului, dar au primit internet    

Reţeaua de internet de mare viteză traversează trei dintre cele mai izolate sate ale Hunedoarei, iar bătrânii care mai trăiesc aici s-ar fi putut bucura de ea, dacă ar fi fost îndeplinite minimum două condiţii: cătunele să aibă curent electric, iar reţeaua de internet să funcţioneze.

O poveste din Ţinutul Pădurenilor. Satul în care lăzile de zestre ascund comori         

Departe de agitaţia oraşelor, sătenii din Arănieş, unul dintre cele mai mici sate ale Hunedoarei, au păstrat tradiţii vechi de secole. Deşi nu se mai adună în număr mare la sărbători şi nu mai poartă, decât cu ocazii rare, costumele pădureneşti, lăzile lor de zestre au rămas ticsite de obiecte de artă populară, comorile lor cele mai de preţ.

Satul crucilor de piatră care spun poveştile eroilor din războaiele trecute 

Sătenii din Cerişor au păstrat un obicei vechi de secole. Aproape fiecare gospodărie a satului de munte din Ţinutul Pădurenilor dezvăluie, prin crucea de piatră din faţa ei, povestea unui erou care a luptat pe fronturile războaielor din trecut, pentru a-şi apăra patria.

Supravieţuitoarele blocului fantomă construit în munţi         

Două femei locuiesc într-o fostă zonă industrială de lângă Hunedoara, în apropierea carierei de dolomită din cătunul Crăciuneasa. Bătrânele au rămas unicele locatare ale unui bloc ridicat de comunişti în mijlocul sălbăticiei.

FOTO VIDEO Povestea satului înmărmurit. Alun, ţinutul de poveste cu 80 de case pustii       

În cel mai pustiu sat al judeţului Hunedoara locuiesc mai puţin de cinci oameni. Două călugăriţe au grijă de biserica de marmură, un ajutor de cioban s-a stabilit de curând într-una din casele din Alun şi câţiva bătrâni îşi împart timpul şi grijile între gospodăriile din sat şi casele din Deva şi Hunedoara. Aproape 80 de gospodării au rămas însă goale.