Hunedoara: Turistul de canapea, specie adaptată crizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reţeaua, numită în engleză ,,Couchsurfing”, în traducere liberă ,,turism de canapea”, este alternativa economică la calătoriile costisitoare în modul clasic.

În România există aproape  4.000 de membri. Doar în Timişoara peste 310 persoane sunt înscrise în momentul de faţă în reţeaua online de „turişti de canapea”. Deşi sună ciudat, conceptul a prins repede la tinerii timişoreni. Ideea este simplă: există o reţea online de oameni care se oferă să găzduiască gratis persoane pentru câteva nopţi.

La rândul lor, aceştia caută gazde la care să rămână peste noapte în timp ce călătoresc. Practic, pentru câteva zile, turiştii pot locui cu străinii şi pot trăi ca ei. „Dacă stai cu oamenii, chiar şi pentru câteva nopţi, ajungi să trăieşti ca ei şi să înveţi puţin din cultura lor”, a spus Dana Negru, unul dintre „turiştii de canapea” timişoreni.

Plăteşti doar transportul

„Turiştii de canapea” preferă să călătorească astfel pentru că este mai ieftin decât în orice variantă clasică. Un sejur de trei zile în Casablanca, Maroc, costă 800 de euro. Asta în cazul în care se face o reducere substanţială pentru transport şi turistul se cazează într-un hotel de două stele, departe de centrul oraşului. Cu sistemul ,,couchsurfing”, suma scade mult sub jumătate. ,,Practic couchsurfing de câţiva ani. Prima dată am fost în Casablanca, Maroc. Am locuit cu o familie tânără şi am fost tratată foarte bine. Nu am plătit decât transportul, destul de puţin pentru că am căutat oferte”, a mai spus Dana Negru.

Experienţă unică


Experienţa unei astfel de călătorii este una diferită şi asta o face să fie unică. Desigur, condiţiile ,,de canapea” nu sunt la fel de bune ca cele de la hotel. Dar, în general, pentru cei care practică acest gen de turism, contează cel mai mult să cunoască locuri şi oameni noi. ,,Câteodată dormi în pat mare, altădată pe o canapea, depinde unde nimereşti. Dar e mult mai bine aşa pentru că eşti în interiorul lumii lor şi nu te simţi ca un turist rătăcit. E ca şi cum ai merge în vizită”, a continuat Dana Negru.  La fel ca rezervarea la hotel, „turiştii de canapea” îşi pot alege gazda în funcţie de profilul ei din reţea şi de ceea ce oferă, un pat, o canapea sau şi o plimbare prin oraş.

„Când am fost eu gazdă, străinii care au locuit la mine m-au contactat pentru că puteam să cazez două persoane şi am mai fost disponibilă să le arăt oraşul”, a explicat Dana.

Cei care doresc să facă turism de canapea îşi pot face foarte repede un profil şi pot intra în reţea. De asemenea, îi pot verifica pe cei care îşi oferă canapeaua citind criticile afişate la profilul lor.

Mai multe pentru tine:
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Gem de prune. Cum să păstrezi la borcan tot ce e mai bun vara
România, fără reprezentant în Serviciul Extern al UE. Victor Ponta: „Noi nu avem ministru de Externe... Doamna Țoiu e ceva funcționar la MAE al Ucrainei”
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Autoritățile franceze au ordonat spitalelor să fie pregătite, până anul viitor, pentru un posibil conflict militar major în Europa