Video Și eroii au nevoie de ajutor. Solidaritate pentru George, pompierul care a evacuat victimele surprinse de viitură, în timp ce casa lui era distrusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Solidaritate între colegi. Pompierii din ISU Galați au decis să își ajute colegul afectat de inundații. Gospodăria lui George a fost distrusă de viitură și acoperită de mâl. Asta nu l-a oprit pe pompier să participe la misiunile de salvare și să salveze zeci de bătrâni și copii.

Pompierii ISU Galați au salvat zeci de oameni suprinși de viitură FOTO: ISU

Până acum nu a avut timp de casa sa, deoarece a fost ocupat cu misiunile din comună cu barca. Colegii săi au decis să-i sară în ajutor.

În urma inundațiilor devastatoare care au lovit recent localitatea Pechea, județul Galați, un pompier din cadrul ISU Galați, George Stoica (cel din stânga imaginii), a fost prins între două fronturi: în prima linie, lucrând neîncetat cu barca de salvare pentru evacuarea victimelor surprinse de apă și oferind sprijin comunității sale. În același timp, el și-a văzut propria gospodărie afectată grav de furia apelor care a măturat numeroase localități.

Colegii săi din cadrul ISU Galați, impresionați de situația dificilă prin care trece George, nu au stat pe gânduri și, deși aflați în timpul lor liber, s-au mobilizat rapid pentru a-l ajuta.

„Aceștia au venit la Pechea și au contribuit la curățarea gospodăriei lui George, ajutând la scoaterea apei și refacerea pagubelor. Acest gest de solidaritate între colegi subliniază legătura strânsă dintre pompierii care, zi de zi, își riscă viața pentru a proteja comunitatea”, a transmis ISU Galați.

O mână de ajutor a primit și de la Brăila. Părinții și învățătoarea clasei a III-a A de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” din Brăila au strâns fonduri.

„Cu inundațiile lăsând urme adânci în mai multe comunități, inclusiv în școli, gestul lor reflectă un spirit de solidaritate care depășește granițele unei singure localități. Inundațiile au afectat și mai multe unități de învățământ din regiune, iar autoritățile, împreună cu comunitățile locale, lucrează contra-cronometru pentru ca elevii să poată începe noul an școlar în siguranță. Eforturile pompierilor nu doar că ajută la refacerea gospodăriilor, ci și la pregătirea școlilor pentru a oferi elevilor un mediu propice învățării”, a mai anunțat ISU Galați.

Peste 1.450 de salvatori (pompieri, militari, jandarmi) sunt în teren, folosind sute de utilaje.„Ei scot nămolul din case, descarcă ajutoarele și încarcă sute de camioane cu ceea ce apele au distrus (mobilier, electrocasnice, haine și încălțăminte)”, susține Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Salvatorii și voluntarii au reușit deja să curețe locuințele afectate, unde apa a distrus tot ce a întâlnit și a lăsat în urmă tone de nămol.

„Acum, eforturile se concentrează în zonele cu cele mai multe gospodării afectate – Valea Mărului (unde ISU speră să termine astăzi de curățat casele), Pechea, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Cudalbi și Costache Negri. Totodată, pentru a preveni ca apa să ajungă în gospodării sau pe Drumul Național 25 (recent redeschis traficului), pompierii evacuează apa de pe terenurile inundate de la Tămăoani și din apropierea DN25. De aici, am plecat în alte zone afectate de inundații”, a transmis Fotea.

Cifrele dezastrului

Conform primelor evaluări în urma inundațiilor au fost afectate peste 7.000 de gospodării din 28 de localități din județul Galați.  S-au finalizat și evaluările în teren pe drumurile județene afectate de inundații.

Au fost afectate 20 de drumuri județene, cu o lungime totală de 77,6 km, 83 de podețe, 44 de poduri. Cele mai mari probleme sunt pe DJ251G, între Vârlezi și Valea Mărului, pe DJ251, între Slobozia Conachi și Cudalbi, pe DJ253, între Viile și Cudalbi, și pe DJ242H, între Târgu Bujor și Jorăști. 

Valoarea estimată a pagubelor se ridică la 62,2 milioane de lei, iar valoarea exactă va fi stabilită după realizarea expertizelor și a documentației tehnice.