FOTO Misterul nisipurilor zburătoare unice în România. Cum a ajuns „Sahara din Moldova“ să înroşească internetul
0Se află în judeţul Galaţi, în apropiere de localităţile Fundeni şi Hanu Conachi. Se întind pe 242 de hectare şi sunt vechi de câteva mii de ani, iar din când în când generează fenomene atmosferice spectaculoase.
În partea de vest a judeţului Galaţi există o serie de dune de nisip străvechi (se estimează că s-au format în urmă cu peste 3.000 de ani) unice în România. Sunt studiate temeinic de vreo 80 de ani încoace (de când au fost declarate monumente ale naturii), iar specialiştii le descriu drept „dune de nisip continentale cuaternare de origine fluviatilă si eoliană”.
În esenţă, vorbim despre cea mai mare întindere de nisip fluvial din ţara noastră, căci, dincolo de rezervaţia naturală de 242 de hectare (aflate în apropiere de localităţile Fundeni şi Hanu Conachi) există o zonă adiacentă cultivată, nisipoasă, care se întinde pe alte aproape 5.000 de hectare.
Iar dacă în anii normali nimeni nu-şi mai aduce aminte de mica Sahară din sudul Moldovei, atunci când seceta pârjoleşte vegetaţia săracă, de stepă, iar vijeliile ridică nori imenşi de nisip şi de praf galben-roşcat, spectacolul naturii are darul de a readuce în atenţie unicitatea dunelor de nisip de la Galaţi.
S-a întâmplat acum doar câteva zile, când o suprafaţă de peste 100.000 de hectare din teritoriul judeţului Galaţi a fost acoperită de un nor imens de praf şi de nisip ridicat de vânt din zona dunelor. Şi chiar dacă internetul a fost plin de supoziţii care mai de care mai năstruşnice, specialiştii de Agenţia pentru Protecţia Mediului şi de la Direcţia Agricolă au fost unanim de părerea că nu vine nici sfârşitul lumii şi nici nu duduie industria, ci nisipul milenar a fost luat de furtună.
Cât despre cauze, însă se mai cercetează, însă concluziile preliminare ale celor două instituţii indică faptul că principalul factor favorizat este seceta prelungită. Există însă şi alte aspecte, care ţin de tăierile de copaci din zona de protecţie forestieră şi de defrişarea a circa 1.000 de hectare de teren care până acum un sfert de secol, erau ocupate cu vii, livezi şi arbuşti care protejau solul.
Dunele de nisip unice în România de la Hanu Conachi, judeţul Galaţi FOTO Marian Sava
Urmare a acestor acţiuni, nisipurile de la Hanu Conachi au redevenit zburătoare, aşa cum au mai fost şi în urmă cu 3.000 de ani, după cum estimează specialiştii. În sprijinul lor vin argumente geografice de netăgăduit, căci pe alocuri dâmburile de nisip au peste 30-35 de metri înălţime, deci era practic imposibil să fie ridicate de apa revărsată a Siretului (chiar şi la cele mai distrugătoare revărsări, dunele formate nu depăşesc 5 metri înălţime), fiind deci „opera” vântului. Exact ca-n Sahara.
Unicitatea rezervaţiei naturale de la Hanu Conachi
Datele oficială arată că rezervaţia naturală de la Hanu Conachi nu a apărut (cum se întâmplă mai nou) din elanul vreunui primar de comună. Totul a început la 18-21 aprilie 1928, în cadrul primului congres al naturaliştilor din România, care a avut loc la Cluj, şi la care a fost lansată propunerea de înfiinţa pe teritoriul Moldovei câteva rezervaţii şi parcuri naturale, printre care şi „stepe pontice la Hanu Conachi” (jud. Tecuci).
În vara anului 1937, ca urmare a unor cercetări herpentologice în zonă, M. Băcescu, de la Universitatea din Iaşi, face a doua încercare de a include „dunele de nisip de la Hanu Conachi” pe lista monumentelor naturii. În 1940, Comisia Centrală a Monumentelor Naturii în şedinţa din 12 aprilie, a aprobat statutul de rezervaţie naturală pentru „trei parcele din nisipurile fluviatile de la Hanu Conachi”.
Dunele de nisip unice în România de la Hanu Conachi, judeţul Galaţi FOTO Marian Sava
La sfârşitul anului 1940, prin „Jurnalul Consiliului de Miniştri al Regatului României”, nr. 2.377, din 3 decembrie, publicat în „Monitorul Oficial”, nr. 297 (partea I), din 17 decembrie 1940, este declarată rezervaţie naturală o porţiune din teritoriul cu dune de nisip de la Hanu Conachi, jud. Tecuci. În total în 1940 au intrat în cadrul ariilor ocrotite circa 13 ha.
Este prima rezervaţie naturală înfiinţată pe actualul teritoriu al judeţului Galaţi, a treia rezervaţie de pe teritoriul Moldovei, şi a 27-a din cele 586 rezervaţii din România.
În 1967, prin decizia nr. 1063 a Sfatului Popular Regional Galaţi, suprafaţa ariei protejate se extinde la 83 ha. A fost declarată sit de importanţă comunitară prin Ordinul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile Nr. 1964 din 13 decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România), când a fost extinsă la 242 ha.
Rezervaţie de interes botanic şi forestier, prezintă importanţă datorită dunelor de nisip continentale cuaternare de origine fluviatilă şi eoliană, care au fost stabilizate prin plantarea unor păduri de salcâm, flora rară specifică dunelor nisipoase fluviatile, dar şi arbori seculari de stejar şi mesteacăn. „Tipul de sol caracteristic este psamosolul, flora este dominată aici de elemente mezofite şi xerofite”, scrie în descrierea rezervaţiei.
Dunele de nisip unice în România de la Hanu Conachi, judeţul Galaţi FOTO Marian Sava
„Aria protejată se împarte din punct de vedere tipologic în patru zone: pădure de stejar cu păducel şi salcâm, asociaţii de coada şoricelului şi secară sălbatică, pâlcuri de mesteacăn şi asociaţii de brometem tectori, zona dunelor propriu-zise cu vegetaţie săracă şi elemente de floră arenicolă”, continuă descrierea.
La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe rarităţi floristice, dintre care unele protejate prin Directiva Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică), astfel: capul-şarpelui, usturoi sălbatic, clopoţel, secara sălbatică, nemţişor, măciuca ciobanului, ghiocel, talpa mâţei, căciula mocanului, şerlai, coşaci de nisipuri, garoafă de nisip, siminoc, alior, bujor românesc, toporaş, pipirig sau rogoz. Botanistul român D. Grecescu a descoperit, în 1898, o specie endemică de sparanghel, numit umbra iepurelui (Asparagus pseudoscaber).
Fauna sitului are în componenţă mai multe specii rare (dintre care protejate prin aceeaşi Directivă a CE (anexa I-a) 92/43/CE din 21 mai 1992 sau aflate pe lista roşie a IUCN); printre care: pârşul cu coada stufoasă, pârşul de alun, broasca ţestoasă de baltă, brotacul-verde-de-copac, broasca râioasă brună şi croitorul cel mare al stejarului.
În zonă există şi rămăşiţele unui lac sărat (Lacul Negru), pe malul căruia, în anii '80, s-a încercat construirea unei staţiuni balneare. Proiectul a fost abandonat după 1989.