Craiova: Avioane SA, bună de plată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
80 din cei 300 de salariaţi disponibilizaţi au dat fabrica în judecată

Fabrica a pierdut procesul intentat de salariaţii disponibilizaţi care îşi cereau salariile pe ultimele luni.

Cei 80 de salariaţi ai fabricii care au fost disponibilizaţi în octombrie la fabrică şi au dat în judecată societatea pentru a primi salariile restante pe ultimele luni au câştigat procesul. Victor Peţa, lider de sindicat în cadrul fabricii a declarat că Avioane nu dispune deocamdată de banii revendicaţi de foştii salariaţi. „Instanţa a decis dar nu ştim ce va urma. De fapt, avocatul angajat de fabrică a recunoscut în instanţă datoriile către salariaţi, nu a fost nici o problemă din acest punct de vedere. Vom plăti aceşti bani când se va putea“,a  spus Peţa. În condiţiile în care fabrica nu va putea plăti banii, Avioane s-ar putea trezi cu poprire pe cont şi cu activele sechestrate pentru a fi vândute la bucată.

Fabrica de avioane din Bănie se află deja într-o situaţie financiară dificilă, fiind în pericol de a intra în insolvenţă, la presiunea creditorilor. Datoriile acumulate de societate către stat se cifrează la 8 milioane euro, însă Avioane are datorii şi către furnizori.

Mai multe pentru tine:
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cum să știi exact când să uzi plantele: trucul simplu care le ține sănătoase și frumoase
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Prețurile din România stârnesc dezbateri în online: „Rudele în vizită din Spania au rămas șocate. Nu înțelegeau cum trăiesc românii”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești