Constanţa: Târgul colecționarilor de antichități

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Târgul colecționarilor de antichități

 În zilele de 21-23 august se va deschide a doua ediție a târgului de antichități, care va fi amplasat în parcul Teatrului de Vară din staţiunea Eforie Sud. Peste 100 de participanți și-au anunțat prezența la târg.

În cadrul târgului vor fi expuse obiecte de artă, monede, piese de mic  mobilier, patefoane, ceasuri de buzunar, care pot ajunge și la mii de euro. Vizitatorii târgului vor fi întâmpinaţi cu muzică de promenadă, prăjituri tradiţionale, bragă şi cafea turcească începând cu ora 10.00.

Organizatorii acestui eveniment sunt Societatea Media Lux și Primăria Eforie. Cu prilejul acestui eveniment, Primăria Eforie va organiza și un bal al colecționarilor  pe data de 22 august, în care participantele vor purta rochii de seară de epocă, cu bijuterii adaptate evenimentului, iar bărbaţii vor purta frac şi joben. 

„Pentru că am avut succes de 1 mai, vrem să legăm târgul de antichităţi şi de data de 23 august, datele fiind un mic artificiu de care am profitat pentru a avea impact expoziţia. Am stabilit ca acest târg să devină o tradiţie la Eforie prin organizarea a două ediţii în fiecare an”, a declarat Ovidiu Brăiloiu. Târgul de antichități ANTICA va fi introdus în calendarul internaţional al evenimentelor de acest gen.

Mai multe pentru tine:
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Scene halucinante la US Open. Un milionar i-a smuls unui băiețel șapca dăruită de un jucător de tenis. Cum l-au demascat internauții
Mihaela Rădulescu, prima apariție în România, la un eveniment unde ar fi trebuit să participe Felix Baumgartner
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro