Constanta: GALERIE FOTO În satul Regelui Hagi

Foştii prieteni ai lui Gică au povestit cum jucau fotbal cu o minge din cârpe sau din băşică de porc. Prietenii din copilărie ai lui Gheorghe Hagi au rămas în Săcele. Cresc animale, aşa cum făceau taţii şi bunicii lor. Nu s-au îmbogăţit. „Nu suntem slugi la alţii“, spun ei. Alţii şi-au încercat norocul la combinatul de la Midia. Nu au fost mai norocoşi.

Cea mai luminoasă parte a vieţii rămâne copilăria. Amintirile sunt şi mai savuroase când în ele este Hagi. „Ne jucam ca la ţară, poarca, miuţa. Aveam o minge făcută de bunica lui Hagi din cârpe“, îşi aminteşte Crăişor Domnaru, de 45 de ani.  Altădată, dădeau cu piciorul într-o băşică de porc, frecată cu mălai şi sare. Când nu băteau băşica săreau coarda. „Legam o coardă de un stâlp şi săream ca toţi dracii“, îşi aminteşte Crăişor. Şi râde din tot sufletul la aducerea aminte din vremea copilăriei.

Casa, locuită de un venetic

Casa în care s-a născut şi a copilărit Hagi arată ca în urmă cu trei decenii. O casă veche, bătrânească, cu vopseaua roasă. Pământul adus de viitura de peste noapte aproape bloca intrarea în curte. Pe culme erau câteva rufe întinse.

La poartă a apărut Lenuţa Iamandi, care locuieşte în casă de aproape şase ani. Mamă a patru copii, femeia a fugit de soţul său. Cumnatul lui Hagi i-a propus femeii să se mute în cele trei cămăruţe ale casei. Nu plăteşte niciun leu pe chirie, însă îngrijeşte şi grădina din spate. Aici şi-a crescut copiii. Cel mare a împlinit 20 de ani. Urmează doi gemeni ajunşi la vârsta majoratului şi o fată de 15 ani.

Le-a promis drum asfaltat

Casa a fost vândută de părinţii lui Hagi, când el era în clasele primare. Au plecat la oraş. De atunci, casa a trecut prin mai multe mâini. Hagi a recuperat-o când îi trăiau părinţii. Din păcate, n-au mai apucat să se bucure de ea, pentru că au murit după doi ani.

De curând, Hagi a trimis ţiglă ca să schimbe acoperişul casei. Vecinul de gard, Gheorghe Paraschiv, şi-a amintit cum le-a promis Hagi în urmă cu mai mulţi ani că va face şoseaua şi gardul casei... „Aşa a rămas!“, spune bătrânul, care, pe vremea când era în putere, a fost coleg de muncă cu tatăl lui Hagi.

Cilimeanii mâncau plăcinte făcute de bunica lui

În poveste nu-i regăsim pe părinţii lui Hagi. În schimb, bunicii marelui fotbalist sunt protagonişti. Bunicului i se zicea „Moş Palavră“, pentru că-i plăcea să vorbească mult, dar, mai ales, să se laude. „Şi uite că l-a ascultat Dumnezeu!“, spune fostul coleg de echipă de maidan al lui Hagi. Bunica marelui fotbalist nu se lăuda, dar făcea nişte plăcinte...: „Venea pe drum cu o tavă mare, de cupru, plină cu plăcintă de brânză şi de ştevie. Striga la noi «cilimeani, cilimeani» (n.r. – copii) şi noi veneam repede“.

Când nu erau plăcintele bunicii, toţi copiii ieşeau pe drumul mare într-o mână cu pâine şi cu brânză şi în alta cu ceapă.

Omorau şobolanii sălbatici

Pe un teren de fotbal imaginar, pe coama dealului, de unde se zărea casa copilăriei, copiii băteau mingea cât era ziua de lungă. Mai sus, era terenul celor „mari“. Puştimea avea dreptul să joace miuţa pe culmea dealului doar când terenul era liber.

Joaca copilăriei nu se oprea la poarca. „Luam dovlecei, îi scobeam, îi luminam. Mergeam cu ei pe drum şi speriam lumea“, povesteşte Crăişor. „Pe cine speriaţi?“, suntem curioşi. „Pe care găseam mai proşti!“, vine răspunsul. Apoi, pline de haz sunt amintirile legate de şobolanii sălbatici. Veneau cu căldările pline de apă pe care le aruncau în găurile de şobolani de pe câmp. După ce aceştia ieşeau din groapă îi omorau cu bâtele.

„Hagi, vrem o minge cu autograf“

Hagi a plecat din mijlocul lor în primul trimestru al clasei a III-a. „Am vrea să vină să mai depănăm amintiri“, spune un bărbat în toată firea. Nu vrea să-şi dea numele, nici nu vrea să fie fotografiat. Vrea să rămână un anonim, doar un crescător de capre. Are doar o singură rugăminte pentru Hagi: să le dea o minge cu autograf! Hagi nu s-a mai întors niciodată în mijlocul lor. A lăsat doar amintiri.