Viceprimarii Clujului au preluat frâiele Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca a ajuns pe mâinile viceprimarilor Radu Moisin şi Laszlo Attila, după ce şeful lor, Sorin Apostu, a fost arestat pentru 29 de zile, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată.

La cârma Primăriei oraşului Cluj-Napoca s-au aflat ieri cei doi viceprimari, Radu Moisin şi Laszlo Attila. Aceştia au preluat frâiele administraţiei locale după ce primarul Sorin Apostu a fost arestat, joi noaptea, pentru 29 de zile „Eu şi domnul Laszlo Attila ne ocupăm de astăzi (ieri-n.r.) de activitatea Primăriei. Avem sarcini împărţite, aşa cum s-a întâmplat şi până acum", a declarat Radu Moisin, unul dintre cei doi viceprimari. El mai spune că pe agenda publică nu erau programate ieri întâlniri, ci doar şedinţe uzuale cu comisia de recensământ.



„Cred în nevinovăţia primarului şi nu vreau să comentez ce se va întâmpla dacă mandatul lui reţinere va fi prelungit. Vom respecta Legea administraţiei locale", a precizat Moisin.

Cine conduce Primăria dacă primarul va fi arestat?

Potrivit Legii administraţiei locale, arestarea este singurul caz în care primarul este suspendat de drept până la soluţionarea cauzei. Dacian Dragoş, specialist în administraţie publică şi prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, susţine că prefectul trebuie să constate suspendarea din funcţie a primarului.



„Consiliul Local va stabili ca atribuţiile primarului să fie preluate de unul dintre viceprimari, care va deveni primar interimar", a declarat Dacian Dragoş. El spune că primarul interimar poate duce mandatul până la sfârşit şi că alegeri se fac doar în cazul în care primarul ales este condamnat definitiv sau îşi dă demisia.

Vocea străzii

Oamenii au păreri împărţite legate de ceea ce s-a întâmplat cu primarul ales de ei. Unii spun că niciodată nu iese fum fără foc, alţii preferă să lase justiţia să-şi urmeze cursul. „Nu l-au luat din senin. De când a ajuns primar, Sorin Apostu a făcut multe pentru Cluj, lucru care se vede. Cât priveşte şpaga, ea e o regulă valabilă pentru toţi politicienii. Toţi iau şpagă. În plus, pentru cei găsiţi vinovaţi, ar fi bine dacă s-ar recupera prejudiciile. Aşa sunt acuzaţi, ulterior şi achitaţi, iar banii se pierd. Banii ar trebui să fie recuperaţi şi să intre în conturile păgubiţilor", spune Nagy Adrian, proiecţionist la cinematograf, în vârstă de 51 de ani.

Despre activitatea sa de primar, clujenii spun că se vede ce a făcut. „Stau în cartierul clujean Dâmbu Rotund şi, de când e Sorin Apostu primar, s-au asfaltat multe străzi acolo. Ar trebui să lăsăm justiţia să-şi facă treaba şi să nu catalogăm aiurea. Eu cred că e nevinovat. Sorin Apostu nu pare omul care să întindă mâna la aşa ceva", spune Alexandru Aciu, de 61 de ani, pensionar.

Clujenilor nu le lipseşte spiritul critic. „E un primar şters, nu are personalitate cum are Emil Boc şi cum ar trebui să aibă un primar. Nu vreau să mă pronunţ dacă e vinovat sau nu. Nu e treaba mea, ci a instanţei", afirmă Mihnea Perianu, administrator IT, 31 de ani.

Clujenii mai spun că oamenii politici sunt corupţi şi că doar la suprafaţă par fără pată. „Toţi politicienii sunt la fel, toţi sunt corupţi, doar la suprafaţă par curaţi", Vasile Pintea, în vârstă de 44 de ani, electrician de profesie.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete