SJU Cluj: Patru unităţi de transfuzie sanguină au autorizaţie de funcţionare. Problema majoră este deficitul de personal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţă  FOTO Adevărul

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Cluj-Napoca susţin că spitalul este structurat pavilionar, pe secţii, astfel că au fost organizate mai multe unităţi de transfuzie sanguină (UTS), patru dintre acestea având autorizaţie de funcţionare. Problema majoră a acestor unităţi de transfuzii este însă deficitul de personal, conform sursei citate.

”Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, fiind structurat în sistem pavilionar, a organizat mai multe unităţi de transfuzie sanguină (UTS), în conformitate cu Legea 282/ 2015, care au arondate secţiile spitalului. Patru UTS-uri au primit autorizaţie de funcţionare”, se arată într-un comunicat al SJU Cluj.

Astfel, au fost autorizate, în luna aprilie, de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj unităţile de transfuzie pentru Secţia Clinică Obstetrică-Ginecologie I, Secţia Clinică Obstetrică-Ginecologie III, Secţia Clinică Chirurgie Generală I şi Secţia Clinică Neurochirurgie.

Reprezentanţii spitalului precizează că unitatea de transfuzie sanguină de la Secţia Chirurgie Generală II nu a fost autorizată, deoarece nu există un spaţiu adecvat UTS şi nu asigură un număr suficient de spaţii frigorifice, în timp ce UTS-ul de la Compartimentul ATI Ortopedie-Traumatologie nu a primit autorizaţie de funcţionare, din cauza spaţiului prea mic. UTS-ul aferent a fost arondat Secţiei Clinice Obstetrică-Ginecologie III.

Potrivit sursei citate, pentru obţinerea autorizaţiilor necesare, pe lângă amenajarea spaţiilor, au fost făcute investiţii, la sfârşitului anului 2015 şi începutului anului 2016, care au constat în dotarea UTS-urilor cu cinci încălzitoare de sânge şi plasmă, în valoare totală de 66.000 lei (cu TVA) şi trei centrigufe, în valoare totală de 6.840 lei (cu TVA). Toate secţiile spitalului sunt dotate cu termostate.

Reprezentanţii SJU Cluj spun însă că ”problema majoră a acestor UTS-uri o reprezintă deficitul de personal”.

”În afară de UTS-ul de la Chirurgie I, unde este angajat un singur asistent medical licenţiat, celelalte UTS-uri funcţionează cu medicii şi asistenţii medicali din secţia ATI, care, pe lângă atribuţiile de pe secţiile clinice, îndeplinesc şi atribuţii de UTS”, precizează sursa citată.

Ministerul Sănătăţii a publicat, miercuri, o listă cu spitalele de stat şi private fără unităţi de transfuzie sanguină autorizate, printre acestea numărându-se şi două secţii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, respectiv Secţia Chirugie I şi Compartimentul ATI. Reprezentanţii spitalului menţionează însă, în comunicatul citat, că Secţia Clinică Chirurgie Generală I are unitate de transfuzie sanguină autorizată.

Ministerul Sănătăţii (MS) a centralizat situaţia autorizării unităţilor de transfuzii din spitalele româneşti publice şi private. Datele furnizate ministerului de către Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) din toate judeţele au fost comparate cu unităţile care primesc sânge şi produse sanguine de la Institutul Naţional de Hematologie şi Centrele de Transfuzii, potrivit MS. Rezultatul arată că 108 unităţi publice şi 34 private funcţionează fără unităţi de transfuzii autorizate de Direcţiile de Sănătate Publică.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat