FOTO Clujul are stadion de cinci stele, dar spitale de groază

0
Publicat:
Ultima actualizare:

“Clujul are stadion şi sală polivalentă de cinci stele, dar spitalele sunt de două margarete”, spune ONG-istul Emanuel Ungureanu, unul dintre puţinii clujeni care cunosc ce se întâmplă în sistemul de sănătate şi au curajul să vorbească despra asta. Reporterii „Adevărul” au fost în două dintre aceste unităţi medicale, concluzia fiind că expresia corectă ar fi spitale de groază.

„Eu sunt frustrat că se investesc mulţi bani în stadioane goale şi în săli plovalente, când zilnic  în spitale este în joc viaţa noastră. Este frustrarea mea ca ONG-ist care se loveşte zilnic de problele sistemului, dar şi ca pacient. Avem stadioane şi săli polivalente de 5 stele, dar spitalele sunt de două margarete”, a declarat Emanuel Ungureanu. El este preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta”, un ONG creat pentru a oferi ajutor copiilor şi tinerilor care suferă de insuficienţă renală cronică. Ungureanu a dezvăluit de curând într-un articol faptul că mâncarea pentru pacienţii Spitalului Judeţean este transportată în condiţii insalubre. Mai exact, el a filmat cu camera ascunsa modul în care recipientele cu mâncare erau transportate în cărucioare ruginite, acoperite cu un cearşaf murdar, trecând  la câţiva metri pe lângă sacii de gunoi menajer şi pe lângă sacii cu reziduuri toxice, rezultate după intervenţii chirurgicale. De asemenea, mâncarea trecea pe lângă pacienţii care-şi aşteaptă rândul la cabinetele de consultaţii. „La nici doi metri de carucioarele cu vase  tronau ditamai sacii cu lenjerie proveniti de la sălile de operaţii din secţiile Palatului Nou. Pe unul dintre cei 10 saci pe care scrie mare PERICOL BIOLOGIC se poate vedea şi provenienta salilor de unde vine lenjeria, Clinica ORL”, a precizat Ungureanu. Mâncarea era adusă în Dacii Papuc, ruginite şi vechi, care transportau absolut orice – de la aparatură medicală, la saci menajeri. Vasele golite de mancare erau aruncate de-a valma în spatele maşinilor, unde nu este nici macar o folie pusa pe grilajul de lemn negru de murdarie. Direcţia de Sănătate Publică Cluj a amendat atunci cinci persoane, cu un total de 3.000 de lei, şi s-a stabilit schimbarea orarului de servire a mesei pentru bolvani, astfel încât să nu se întersecteze cu cel de strângere a lenjeriilor murdare.

Direcţia de Sănătate Publică Cluj bagă capul în nisip 

“Precizaţi trei spitale din Cluj-Napoca care au cea mai mare nevoie de investiţii – şi aici mă refer la investiţii în modernizarea şi repararea clădirilor, dar şi la dotări” – a fost întrebarea transmisă de „Adevărul” Direcţiei de Sănătate Publică Cluj (DSP).  Răspunsul DSP a fost surprinzător: „Toate spitalele sunt  subordonate fie la Ministerul Sanatatii, fie la autoritatile publice locale ( Consiliul Judetean, Consiliile Locale). Fiecare manager are un contract de management cu autoritatea careia ii este subordonat, contract in care si-a asumat indicatorii de performanta ai unitatii sanitare si un plan de investitii aprobat, dupa caz, de catre autoritatea caruia ii este subordonat. Competentele institutiei noastre s-au modificat conform legii, in consecinta la nivelul DSP nu detinem datele solicitate de dvs”. Am folosit termenul suprinzător pentru că pe siteul DSP Cluj este postat ORDINUL   Nr. 1078 din 27 iulie 2010 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare şi a structurii organizatorice ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. La articolul 2 al Regulametului de funcţionare ataşat, se arată: „Direcţiile de sănătate publică evaluează, coordonează şi monitorizează modul de asigurare a asistenţei medicale curative şi profilactice din unităţile sanitare de pe teritoriul arondat, inclusiv pentru unităţile sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii, luând măsuri pentru asigurarea accesului la asistenţa medicală a oricărei persoane din raza judeţului”. Cu alte cuvinte, DSP Cluj care monitorizează şi evaluează spitalele din judeţ nu poate preciza trei unităţi care au nevoie ugentă de reparaţii.  

Spitalele de două margarete ale Clujului 

Dacă DSP Cluj nu ne-a furnizat informaţiile, am apelat la ajutorul lui Emanuel Ungureanu, preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta”. El ne-a precizat câteva dintre spitalele care ar avea nevoie de reabilitare  dintre unităţile prin care a fost cu problemele ONG-ului pe care-l conduce sau ca pacient: Clinica de Neurochirurgie, Clinica Dermatologică şi Venerologică, Clinica Oftalmologică, Radiologia, Nefrologia pentru adulţi. Toate unităţile amintite fac parte din Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj. „O altă  problemă pe care am sesizat-o este infrastructura stradală necorespunzătoare la Spitalul Judeţean care este realizat în sistem pavilionar. Astfel, pacientul poate ajunge la Urgenţe şi de acolo trebuie dus la o altă secţie. Pacientul este transportat cu targa prin exterior de la o secţie la alta, întrucât nu există o legătură subterană între pavilioane. Asfaltul pe care ajung tărgile nu este corespunător pentru că în anumite cazuri, cum ar fi un traumatism cranian, o mişcare de un milimetru poate face diferenţă între viaţă şi moarte”, a susţinut Ungureanu. Enumerarea făcută de el nu este exhaustivă, întrucât doar câteva spitale din Cluj se ridică la standarde europene. Suntem siguri că imagini ca cele prezentate pot fi găsite la multe alte spitale. 

Două spitale de groază din Cluj

Reporterii Adevărul au făcut o vizită la două dintre spitalele menţionate mai sus: Oftalmologia şi Dermatologia. Cea mai dezolantă privelişte am întâlnit-o la Dermatologie. Vorba „afara e vospit gardul, iar înăuntru este leopardul” se potriveşte de minune. Culoarea albă cu care a fost zugrăvit spitalul acum mulţi ani s-a transformat într-un negru murdar. Drumul spre ambulatorul de la subsol arată ca un buncăr antiaerian: pereţi distruşi, uşi scorojite, conducte neizoltate. „Cireaşa de pe tort” sunt, de departe, toaletele: chiuvete ruginite, vase de WC din care se scurge un lichid ciudat, pereţi care arată ca după bombardament. Nici Oftamologia nu se lasă mai prejos. Aici găsim pereţi cu tencuiala puşcată, calorifere ruginite,  tavane pe unde s-a infiltrat apa. Pe unul dintre coridoare a fost pusă o cutie pentru reclamaţii şi sesizări. La cum arată spitalul, cu siguranţă trebuia una mai mare. 

Citeşte şi

Mâncarea bolnavilor de la Spitalul Clinic Judeţean lângă sacii cu deşeuri toxice. DSP a dat amenzi de circa 3.000 de lei

Mâncarea bolnavilor de la Spitalul Clinic Judeţean este transportată în condiţii insalubre. Alimentele trec pe lângă deşeuri toxice

Spitalul Municipal din Cluj îşi spală rufele la Bucureşti