Cluj: De 50 de ani nu lipseşte de la Filarmonică

Un clujean nevăzător urmăreşte neîntrerupt concertele orchestrei şi corului Filarmonicii de Stat Transilvania din anul 1959.

Născut: 13 mai 1944 la Călăţele
Studii: Academia de Muzică „Gheorghe Dima”
Experienţă: Profesor de pian
Familie: Necăsătorit

Radu Lungu şi-a pierdut vederea încă de la vârsta de un an, după o meningită severă. A urmat şcoala elementară şi gimnaziul de nevăzători Ciclul liceal l-a urmat la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”, după care a urmat şi Conservatorul. A revenit la Nevăzători, ca profesor de pian, de unde s-a şi pensionat.

Nu ştie de ce l-a atras muzica. „Mi-a plăcut de mic. Când am ajuns la un pian nu m-am mai putut desprinde de el”, spune profesorul pensionar. Îşi aminteşte că exact în urmă cu 50 de ani, au mers cu clasa la concert, în fostul sediu de la Casa Universitarilor.

Îşi aminteşte senzaţia extraordinară pe care i-a produs-o acustica sălii. „E cea mai bună sală de concerte din oraş”. Atunci l-a ascultat prima dată pe violonistul Ştefan Ruha, cu o piesă de Ceaikovski, sub bagheta lui Mircea Cristescu. De atunci a mers singur, la toate concertele, fără să mai fie îndemnat de profesori.

Schimb de păreri

După ce a terminat Conservatorul a început să discute cu dirijorii şi soliştii, la finalul concertelor. Le spunea opinia sa despre cum îşi imagina că ar fi trebuit să sune partitura, despre tempo, intonaţie, sincronizare. Totul concentrat, într-o singură frază. În cele cinci decenii a întâlnit numeroase nume de marcă. Dirijori precum Michi Inoue, Maurice Handford, Andre Prevert, Eric Bergel, Antonin Ciolan, sau solişti ca Ruggiero Ricci, Viaceslav Richter, Daniel Şafran. Nu au scăpat de comentariile sale nici dirijorul Misha Katz, nici pianistul Dan Grigore. „A fost doar un schimb de păreri”, spune Lungu cu modestie.

Îl pasionează să asculte orice piesă care are un mesaj, fie clasică sau modernă. Dar tresare când interpretul este Maria Calas sau Dinu Lipatti. Regretă şi faptul că orchestra a renunţat prea uşor după revoluţie la piesele româneşti. „Au pretextat faptul că piesele sunt mai dificile”.

Enciclopedie virtuală

Nu i-a fost uşor să înveţe pianul. Fie memora notele, fie îşi rescria partitura în alfabetul Braille. „Şi atunci, ca şi acum, lipseau partiturile. Am stăruit şi am învăţat”, spune acum cu satisfacţie. Pe lângă activitatea didactică, Lungu a dat şi recitaluri ca solist. Acum doreşte să-şi înregistreze cele 32 de variaţiuni de Beethoven. După aceea va pregăti cel de-al 16-lea recital.

Orarul său zilnic este construit doar pe marginea muzicii. Dimineaţa studiază la pian, iar după amiaza merge la concerte. Seara continuă să asculte la posturile de radio şi televiziune care transmit clasic. Când nu sunt concerte, urmăreşte fotbal.
Acum urmăreşte cu interes Festivalul Enescu. Poate să compare orchestrele din ţară. „Toate filarmonicile îşi au locul lor. Clujenii au suflători buni. Ieşenii au cordarii mai buni”. E îngrijorat de faptul că şcoala românească nu mai e aşa prolifică. Apogeul filarmonicii clujene a fost în anii 70-80, crede el.

Îi place: Muzica şi fotbalul şi locurile liniştite din oraş

Nu îi place: Aglomeraţia şi maşinile parcate pe trotuar, care fac deplasarea mai dificilă

Ce profesie v-aţi fi dorit dacă nu aveaţi problemele de sănătate?
Aş fi dorit să devin dirijor. Dar fără gest, nu poţi stăpâni o orchestră.

Ce s-a schimbat la publicul şi orchestra din anii 60?
Au întinerit şi publicul, şi orchestra. Nivelul mediu a crescut, dar nu mai există vârfuri.