Cum funcţiona societatea geto-dacă: agricultorii şi meşteşugarii erau stâlpii economiei, iar militarii conduceau comunităţile

În urmă cu peste două mii de ani, populaţia care locuia în spaţiul ocupat acum de români trăia după principii asemănătoare celor care sunt la baza societăţii contemporane. Potrivit istoricilor, ca şi acum, pe vremea dacilor, comunităţile aveau activităţi economice, religioase şi administrative, menite să asigure continuitatea.

Istoricului buzoian Marius Constantinescu, fost director al Muzeului Judeţean Buzău, spune că multe dintre informaţiile legate de viaţa comunităţilor geto-dace au fost culese din două importante situri arheologice din judeţul Buzău: Gruiul Dării, Pietroasele, şi Cârlomăneşti, comuna Verneşti.

Cea mai edificatoare a fost însă cercetarea arheologică de la Cârlomăneşti, care a debutat în 1967, apoi a fost reluată în 2001, după o pauză de 20 de ani. Din perioada dacică au fost cercetate cinci sanctuare şi numeroase construcţii civile, a fost descoperit un tezaur de monede de argint şi celebrele statuete din lut, cunoscute astăzi în toată lumea drept ”plastica de la Cârlomăneşti”. De aici provine celebra statuetă zoomorfă cunosctuă ca ”Lupul de la Cârlomăneşti”.

La Cârlomăneşti a funcţionat în antichitate o importantă structură administrativă, un centru căruia îi erau arondate mai multe sate locuite de membrii aceluiaşi trib. 

”Într-un sat erau aproximativ 10, 12 gospodării şi aceste sate erau aşezate în jurul unui centru, care era de fapt locul în care se întrunea sfatul tribului. Cetatea de la Cârlomăneşti  este un asemenea centru care deopotrivă era un centru politic, un centru militar, un centru economic şi un centru cultural. La Cârlomăneşti avem adevărate temple pe lângă locuinţele care erau folosite de către cei ce formau sâmburele acestui centru. Centrele mai mari, mai puternice, cum este Cârlomăneştiul, în secolele trei, doi î.e.n. şi în prima parte a secolului unu erau numite dave şi avem numeroase dave menţionate şi de Ptolemeu şi de alţi istorici greci. Asta ne spune că existau asemenea centre de putere în tot spaţiul locuit de geto-daci”, spune istoricul Marius Constantinescu.

Îmbrăcămintea lor era asemănătoare cu cea a ţăranilor români din zilele noastre. Erau bărboşi, cu plete mari, purtau pantaloni lungi îndoiţi la glezne, tunică scurtă cu mâneci, fiind acoperiţi pe cap cu o căciulă, tarabostes, conică iar în picioare aveau opinci. Femeile îmbrăcau o cămaşa plisată la gât şi pe piept, cu mâneci scurte, conservată astăzi sub numele de ie. Dacă la şes locuinţele dacilor erau făcute din nuiele împletite pe pari şi zidite cu pământ, la deal şi la munte ele erau făcute din lemn, folosindu-se bârnele încheiate. 

Complexul de la Cârlomăneşti este modelul structurii teritorial-administrative care era prezentă pe întreg teritoriul ocupat de triburile geto-dacice. ”Vorbim despre nişte structuri teritoriale. Avem satul, mai multe sate formau o comunitate, un trib să zicem. De regulă, un trib ocupa mai multe sate şi trăia într-o anumită zonă. Mai multe triburi se uneau între ele şi formau o uniune de triburi iar mai multe uniuni de triburi formau un regat, care era condus de un rege. Prima unificare a tuturor geto-dacilor, a tuturor regatelor, a făcut-o Burebista”, spune istoricul buzoian. 

Mai multe comunităţi formau un trib iar mai multe triburi se uneau între ele. 

”Ştim de la Herodot şi Hecateu că avem terizii şi cobizii în Dobrogea, agatârşii în Transilvania, pe Tisa sunt siginii. De la Ptolemeu, care ne dă o întreagă hartă, avem trei triburi în Muntenia, piefigii, siensii şi potulatensii. Despre siensi am aflat din unele cercetări că tribul se numea musenses, de la râul Mousaios, care este denumirea veche a râului Buzău. În Oltenia existau buridavensii, keiagisii şi cotensii, în Moldova, costobocii, carpii, piegeţii, sargeţii şi tyrageţii. Este o listă mare de triburi”, precizează Marius Constantinescu (foto).

Regatul dacic a ajuns la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista, având ca hotare: ţărmul Mării Negre şi Bugul - spre est, Cadrilaterul boem, Dunărea panonică şi Morava - spre vest, Carpaţii Păduroşi - spre nord, iar Muntele Haemus (lanţul Balcanilor) - spre sud. Capitala regatului era oraşul Argedava.

”În toate zonele mari ale Daciei, care se întindea de la Nistru şi până la Tisa, din Carpaţii păduroşi, până în centrul Balcanilor, erau uniuni de triburi care se uneau între ele şi formau un mic regat. Avem de exemplu un regat în interiorul Carpaţilor, un altul în Banat şi Oltenia, un alt regat în ţara Crişurilor, Maramureş, avem în Moldova, un altul în sudul Moldovei şi în Dobrogea. Burebista, între anii 82 şi 80 î.e.n. reuşeşte să unească toate aceste regate sub ascultarea sa, folosind pe de o parte convingerea, acolo unde s-a putut înţelege cu liderii locali, iar acolo unde nu s-a putu înţelege, a cucerit cetăţile lor şi i-a adus sub ascultare prin forţa armelor, uneori chiar incendiind unele dintre cetăţi”, precizează Marius Constantinescu.

Viaţa economică a comunităţilor din Dacia

Geto-dacii practicau intens agricultura. Aceştia cultivau cereale precum orz, secară, linte, bob şi mai multe varietăţi de grâu. Foloseau plugul cu brăzdar şi cuţit de fier, iar ca unelte utilizau coase lungi, seceri, sape, săpăligi, cosoare pentru tăiatul viţei-de-vie, târnăcoape, securi, greble cu şase colţi şi altele. De asemenea, cultivau intensiv şi viţă-de-vie.

”Ocupau terenuri care le asigurau traiul, mai exact baza economică ce consta, în cea mai mare parte, din cultivarea terenurilor. Se cultiva grâu, se cultiva mei. Avem informaţii din vremea lui Alexandru Macedon, spre exemplu. În anul 335 î.e.n. a făcut o expediţie la nordul Dunării şi a întâlnit holde foarte bogate astfel încât a trebuit să descalece cavaleria şi să îi pună pe călăreţi să culce grânele cu lăncile ţinute la orizontală. Este un indiciu că producţia era destul de mare”, precizează Marius Constantinescu.

Din agricultură obţineau: grâu, vin, miere, creşteau vite şi cai, dar şi pescuiau. Îmbrăcămintea era făcută din lână de oaie şi din cânepă. Strămoşii noştri se ocupau şi cu apicultura, pescuitul şi creşterea animalelor, dintre care amintim vite, cornute mici şi mari şi cai. 

”Creşterea animalelor era una din ocupaţiile predilecte şi preferate ale geto-dacilor. În acelaşi timp, practicau meşteşugurile, dintre care prelucrarea fierului şi olăritul erau foarte răspândite, dar şi prelucrarea lemnului, ţesutul şi prelucrarea pieilor. Această bază materială le oferea posibilitatea de a face schimburi economice foarte întinse, schimburi economice care din anumite informaţii şi anumite descoperiri arheologice, mergeau foarte departe în sud, până în Egipt chiar, foarte departe în est. S-au găsit o serie de obiecte care atestă schimburi comerciale până în Mongolia şi graniţa de vest a Chinei. De asemenea, în Europa de nord, Europa de vest, în toate direcţiile făceau aceste schimburi destul de largi, destul de consistente”, explică istoricul buzoian.

Multe produse agricole şi meşteşugăreşti erau destinate comerţului cu alte triburi, cu grecii sau cu romanii. ”Trebuie să fi existat trei ocupaţii dominante. Meşteşugarii, cei care produceau cele necesare pentru fiecare gospodărie. Aceştia nu se puteau ocupa în acelaşi timp şi cu agricultura sau cu creşterea animalelor. Alţii se ocupau cu cultivarea pământului şi alţii cu creşterea animalelor. Sigur că într-o familie puteau să existe chiar două ocupaţii din acestea, dar în general existau familii specializate pe fiecare din aceste ramuri ale economiei şi între familiile acestea se practica un schimb în natură”, spune Marius Constantinescu. 

Sursa ursusspelaeus.wordpress.com

Geto- dacii, în secolul IV î.en., încep a folosi propiile monede de argint, inspirate după monedele romane sau greceşti.

”În interiorul societăţii aveau anumite zone în care se organizau târguri, aşa cum le spunem astăzi, în care schimbau produsele între ei. Existau două moduri de schimb de produse: direct, adică produs cu produs, sau prin intermediul banilor, pentru că de la nivelul secolului patru î.e.n., dacii au emis monedă proprie. Au avut inclusiv monedă de aur, cosonii deja celebri, au avut mijloace de schimb monetare, folosind din momentul în care au venit în contact cu romanii şi cu lumea greacă, şi monede greceşti, şi monede romane”, declară istoricul buzoian, Marius Constantinescu.

Potrivit istoricilor, comunităţile de geto-daci mai aveau în componenţa lor preoţi şi vraci, care erau buni cunoscători ai ierburilor cu efect vindecător pentru trup şi minte. ”Ştim despre doctorii lor că vindecau mai întâi întregul, adică porneau cu vindecarea psihicului şi după aceea mergeau la vindecarea fizicului, la tămăduirea fiecărui beteşug. Erau foarte buni astronomi. Nu ştiu dacă avea fiecare trib un astfel de vraci, dar sigur erau mulţi. Cunoşteau ierburile de leac şi avem un număr de 57 de plante medicinale cu numele dacice consemnate”, spune Constantinescu. 

Sursa eternuldac.blogspot.com 

Rolul militarilor în conducerea comunităţilor

Geto-dacii erau împărţiţi în două clase sociale: aristocraţia, numită pileati sau tarabostes şi agricultorii liberi, comati. Un număr mic de izvoare istorice menţionează şi prezenţa sclavilor. Aristocraţii aveau dreptul să-şi acopere capul purtând o cuşmă şi formau o clasă privilegiată. Ceilalţi, care formau grosul armatei, erau ţărani şi meşteşugari şi purtau părul lung, capillati. 

”În conducere exista şi un preot, un sacerdot, dar de regulă conducătorul unei comunităţi era un militar care avea şi sarcini administrative, şi sarcini juridice. Adică era şi judecător dar mai era şi cel care administra comunitatea. În acelaşi timp era şi cel care era conducătorul militar al acelei unităţi. La rândul lor erau subordonaţi celor de deasupra lor, ierarhic, dinspre centru, către trib, uniune de trib şi apoi regat.”, spune Marius Constantinescu.

CITEŞTE ŞI: Sacrificiul uman la geto-daci: femei înjunghiate pe mormintele soţilor şi tineri aruncaţi în vârfurile suliţelor