Bucureşti: Maimuţe cu urechi de bumbac la Zoo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grădina Zoologică Băneasa are, de ieri, are patru noi vedete. Este vorba de patru maimuţe cât nişte veveriţe, zvelte şi cu urechile acoperite de un puf alb – „urechi de bumbac”, aşa cum obişnuiesc să le spună îngrijitorii.

„Le avem de ceva timp, le-am adus de la o grădină zoo din ţară, însă a fost nevoie ca ele să se obişnuiască cu mediu, cu noua casă”, spune medicul Codruţ Vişoiu, şeful biroului veterinar din cadrul Grădinii.

Noile vedete s-au obişnuit cu camera înaltă şi crengile copacului artificial, astfel încât nu le trebuie mai mult de un minut să se acomodeze cu privitorii şi apoi să se zbenguie.

Provin dintr-o zonă cu climă subtropicală şi sunt sensibile la vremea rece, de aceea nu au putut fi expuse în aer liber. Mănâncă fructe, ouă, insecte, viermi, dar şi cleiul din scoarţa copacilor.

Pui de lamă şi muflon

Familia lamelor s-a mărit şi ea de o lună cu un nou membru, un pui, iar după câteva zile au apărut pe lume şi patru pui de mufloni (oi sălbatice). Vizitatorii mai pot admira la zoo şi speciile nocturne, precum veveriţa zburătoare, scorpionii sau tarantulele care au o cameră special menajată.

„Pentru a putea fi văzute atunci când sunt active, am amenajat un spaţiu luminat doar cât să poată fi întrezărite. Noaptea, se aprinde lumina, iar ele dorm”, povesteşte Vişoiu.

Grădina Zoologică este deschisă în fiecare zi între orele 9.00 şi 17.00, iar biletul de intrare costă 13 lei pentru adulţi şi 6, 5 lei pentru copii.

Mai multe pentru tine:
Olguța Vasilescu, critici dure la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu poți să ameninți că îți iei jucăriile și pleci dacă nu se face doar cum vrei tu”
Bărbat înjunghiat mortal la Cernavodă. Sindicatul Europol: „De ce oricine poate umbla cu un cuțit prin România fără ca Poliția să poată interveni?”
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor