Audienţe prin videofon cu primarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu, a găsit o modalitate inedită să afle  care sunt problemele cetăţenilor care l-au ales: tehnologia 3G  .Aproximativ 70 de cetăţeni au putut intra în legătură cu edilul pentru a-i spune problemele cu care se confruntă şi pentru a-i cere ajutorul.

Chiriile, transportul în comun din Ilfov şi procesele pentru casele naţionalizate au fost printre problemele prezentate de cetăţeni, ieri, între orele 9.00 şi 13.00, primarului general al Capitalei, prin intermediul videofonurilor. Acestea au fost amplasate în două corturi, unul în Obor şi altul în Drumul Taberei.

Unii la birou, alţii la Obor

În timp ce bucureştenii stăteau la coadă în faţa magazinului Bucur Obor pentru a-şi spune păsurile, Sorin Oprescu se afla în sala de consiliu a Primăriei, alături de consilierii săi şi de directorii municipalităţii. Pentru operativitate, cetăţenii au fost invitaţi mai întâi să scrie problemele pe un formular tipizat, înainte de a le citi primarului.

Numărul persoanelor care au vorbit cu edilul-şef a fost de peste patru ori mai mare decât în cazul audienţelor clasice. Astfel, în timp ce prin metoda clasică puteau fi primite cam patru persoane într-o oră, prin intermediul tehnologiei 3G au avut ocazia să se adreseze ieri primarului, să-l audă şi să-l vadă răspunzând, în jur de 12 persoane într-o oră.

„Dar unde e primarul?”

Este a doua oară când primarul apelează la tehnica 3G pentru a intra în contact cu cetăţenii, dar cu toate acestea oamenii nu au ştiut că pot comunica astfel cu primarul.

„Păi, dacă pot vorbi cu primarul, hai că am să-i spun şi eu ceva”, a exclamat Octavian Crintea, un pensionar de 76 de ani, care mergea la cumpărături în piaţă când a aflat că „e un telefon cu imagine la care poţi vorbi cu domnul primar”. Alţii nu au prea înţeles mai deloc tehnologia. “Eu vreau să vorbesc cu domnul primar, unde e, că nu-l văd în cort?”, se întreba nedumerită o tânără de 26 de ani, care, spune ea, aşteaptă de opt ani o locuinţă socială de la primărie.

Azi la monitor, mâine la primărie

Mai mult de jumătate din bucureştenii care au reuşit să intre în legătură cu primarul general au fost persoane care fie au fost date afară din case, fie nu au avut niciodată o locuinţă.

„Nu ştiu dacă-mi este de folos că am stat aici şi am vorbit cu Oprescu prin «trei jeul» acela”, a spus un alt pensionar după întrevederea 3G pe care a avut-o ieri cu primarul general. Fiecare reclamant a avut, în medie, cinci minute la dispoziţie pentru a-şi spune păsul. Şi tot ca o medie, 90% din răspunsurile oferite de primar au fost „veniţi luni la primărie”, spre nemulţumirea oamenilor. 

Eram la piaţă şi nu am ştiut ce se întâmplă aici. Am venit cu mâna-n buzunar. Dacă ştiam, veneam şi eu cu actele la mine.


Octavian Crintea,
76 de ani, pensionar

Locuiesc la casă, iar pentru curte plătesc chirie, însă proprietarul mi-a blocat accesul. Vreau să-l întreb pe primar dacă există vreo soluţie.


Nicoleta Cârstea,
40 de ani, casnică

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
„Dintr-un iad în altul: niciun animal nu ar putea supraviețui aici”. Condițiile dramatice în care trăiesc palestinienii fugiți din Gaza
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Dr. Sorina Ispas, specialist în diabet și nutriție, adevărul despre suplimentele alimentare pentru slăbit: cât de eficiente sunt și ce riscuri ascund