Braşov: Ziua Europeană a Culturii Evreieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evreii din toată ţara sărbătoresc, pe data de 7 septembrie, Ziua Europeană a Culturii Evreieşti. Cu această ocazie, Comunitatea Evreiască de la Braşov a organizat un concert extraordinar, găzduit de Sinagogă.

La concertul de mâine seară, care va avea loc la ora 18.00, va participa tenorul şi prim-cantorul de la Viena, Shmuel Barzilay şi tânăra artistă Ori Yehezkel (Piaf), reprezentanta Israelului la „Cerbul de Aur“. 

Cei care doresc să asiste la sărbătoarea evreilor, trebuie să ştie că accesul la spectacol se va face doar pe baza invitaţiilor. Acestea se pot obţine de la Comunitatea Evreilor din Braşov, cu sediul în strada Poarta Schei nr.29, între orele 9.00-15.00, iar luni, în ziua concertului, invitaţiile se pot ridica doar până la ora 17.00. De asemenea, Ziua Europeană a Culturii Evreieşti va fi marcată şi de alte momente de cultură, la care pot lua parte toţi braşovenii. 

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Consilierul lui Bolojan, despre demisia premierului: „Dacă nu va avea susținere, va pleca”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Privilegiu, nu obligație. Cum se construiește relația copiilor cu bunicii. „Un adolescent care-ți apasă butoanele îți face o favoare”