Braşov: Ştrandul din Noua găureşte bugetul local

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Ştrandul din Noua găureşte bugetul local

Primăria nu-şi poate da avizul pentru a redeschide parcul acvatic din Noua, întrucât administratorii acestuia nu au obţinut autorizaţia de mediu şi pe cea sanitară.

Cel mai mare parc de distracţii acvatic din ţară, Aqua Park, nu şi-a deschis deloc porţile în această vară, din cauza lipsei unor autorizaţii. Acest lucru nu face decât să aducă pagube importante bugetului Primăriei Braşov, deoarece în urma asocierii cu societatea CES Construct din Constanţa, care a construit şi administrează parcul, municipalitatea ar fi trebuit să încaseze lunar 25% din încasări timp de 25 de ani.

Anul trecut, taxa de intrare la ştrand era în timpul săptămânii de 20 de lei pentru copii şi 35 de lei pentru adulţi. În schimb, în weekend, tarifele erau mai mari cu câte cinci lei. Astfel, zilnic, Primăria este păgubită cu câteva mii de lei la buget, atâta timp cât ştrandul nu are activitate. Chiar dacă are unele dintre cele mai moderne dotări, piscine, baruri şi un râu artificial, parcul seamănă, acum, mai mult cu o pustietate. Zilnic, zeci de braşoveni care nu ştiu că ştrandul este închis, vin în faţa porţii sale, pregătiţi pentru o bălăceală, dar se văd nevoiţi să plece înapoi acasă sau la o altă piscină.

Optimism şi sprijin
Cu toate acestea, edilii sunt optimişti şi speră că, după data de 15 august, ştrandul se va redeschide. Reprezentanţii Primăriei au precizat că s-au întâlnit de curând cu administraţia parcului şi i-au sprijinit să obţină avizele necesare funcţionării. În momentul de faţă, parcul mai are de primit autorizaţia de la Agenţia de Mediu şi de la Direcţia de Sănătate Publică.
„Din punctul nostru de vedere, cu cât se rezolvă mai repede, cu atât este mai bine pentru noi, întrucât vor veni încasări la buget. Acordul primarului pentru funcţionare nu poate fi dat până ce nu obţin şi aceste autorizaţii. Nu ştim motivele acestei întârzieri”, ne-a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov. 

6 milioane de euro investiţi
Aqua Park are o suprafaţă aproape dublă faţă de parcul din Constanţa şi se întinde pe patru hectare. Capacitatea Aqua Park este de 5.000 de locuri, din care 2.500 de şezlonguri. Investiţia a costat şase milioane de euro şi a fost proiectată de experţi olandezi. În incinta „Aqua Park”  există  şapte tobogane, iar unul dintre ele este cel mai înalt din ţară. 

Mai multe pentru tine:
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Mihai Fifor, atac direct la șeful Guvernului României: „Bolojan guvernează cu o singură idee fixă: să dea afară oameni, cât mai mulți”
Proiectul Fast Danube avansează: prima achiziție a fost lansată. Ciprian Șerban: „România își consolidează rolul de hub regional de transport”
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională