Victimele iadului alb: O femeie a născut asistată prin telefon, sute de şoferi şi-au avariat maşinile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iadul alb continuă să stăpânească oraşul

La Batogu o gravidă a născut acasă pentru că ambulanţa nu a putut să ajungă la ea. La Gradiştea o ambulanţă a rămas blocată încă de aseară în apropierea localităţii. La ora 9.30, 17 localităţi erau în beznă. La ora 11.00 trei tramvaie erau blocate pe Calea Călăraşilor.

Galerie foto aici

De la primii fulgi de nea la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) numărul cazurilor nu a crescut, da din contră a fost mai puţin aglomerat decât de obicei. Au început în schimb să vină brăileni cu fracturi după ce au alunecat pe gheaţă.

„A fost linişte la noi. Ieri au fost trei accidente, dar fără urmări deosebite. Am avut în schimb un bărbat care în urmă cu ceva timp a avut fractură de femur şi s-a recuperat, iar acum a căzut într-o canalizare neacoperită şi şi-a fracturat piciorul în acelaşi loc. Am mai avut şi o doamnă care a alunecat şi are fractură de col femural", a spus Antoneta Ioniţă, şeful UPU Brăila.

La Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) solicitările au venit în cea mai mare parte din partea gravidelor. Viorica Uscatu, directorul coordonator al SAJ spune că ambulanţa a fost solicitată la Batogu, dar nu a putut să ajungă la gravida care a cerut ajutor.

„Drumul este înzăpezit şi nu am putut ajunge la ea. I-am acordat sprijin prin telefon şi a născut acasă, este bine din informaţiile noastre. Am avut o problemă cu o ambulanţă care a rămas înzăpezită la Silistraru tot cu o gravidă, dar care în cele din urmă a reuşit să ajungă la noi", spune doctor Viorica Uscatu care a adăugat că ambulanţele sunt dotate cu tot ceea ce trebuie, dar condiţiile nefavorabile de drum au dus la apariţia unor probleme.

„Prin telefon le comunicăm brăilenilor că ajungem mai greu la ei din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, încercăm să-i sprijinim cum putem şi noi", a punctat dr. Viorica Uscatu.

În acest moment, singura ambulanţă care a rămas înzăpezită este la Gradiştea, la câţiva km de localitate, încă de aseară şi, din păcate, nici măcar tractorul care a venit în sprijinul ei nu a reuşit să o scoată din zonă.

„Sperăm să nu avem pacienţi cu probleme deosebite la care să nu putem ajunge. Din informaţiile noastre drumuri cu probleme sunt spre Movila Miresii, Ianca, Însurăţei. Până acum am reuşit să facem faţă solicitărilor deşi am mai avut şi noi ambulanţe care nu au mai văzut drumul şi au ajuns în şanţ de unde au fost scoase cu ajutor", a conchis medicul.

Se circulă în condiţii de iarnă

DN 22 Brăila - Râmnicu Sărat este închis din cauza viscolului puternic şi al zăpezii abundente. Un echipaj al serviciului Poliţiei Rutiere aflat în zonă deviază pe rute ocolitoare, pe DJ 221 orice temerar.

De asemenea au fost instituite şase microfiltre pe DN 23 şi DN 22 B pentru devierea circulaţiei maşinilor mari către municipiul Galaţi care a fost închis circulaţiei. Poliţiştii brăileni au luat măsuri şi pentru indicarea locurilor de parcare a celor care intenţionau să ajungă la Galaţi şi pe DE 584 şi DN 2 B.

„Pe DE 584 şi DN 2 B vizibilitatea este redusă, trei - cinci metri în afara localităţii şi este viscol, acum se acţionează cu utilaje pentru deblocare. În municipiu acţionează şase patrule auto şi peste 60 de poliţişti pentru supravegherea traficului şi acordarea de sprijin şi îndrumarea conducătorilor auto", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, Jenel Şogor.

17 localităţi fără curent electric

Până acum la Brăila nu a fost închis niciun drum, dar sunt blocaje din loc în loc. „Se circulă în condiţii de iarnă pe toate drumurile din Brăila. La ora 9.30 aveam 17 localităţi fără curent electric. Se poate circula spre Bucureşti pe ruta Brăila - Slobozia - Urziceni - Bucureşti", a precizat Luiza Pricop, directorul cancelariei Prefectului.

Aseară autorităţile încă stăpâneau situaţia

Utilajele de deszăpezire au intrat în acţiune marţi dimineaţă, dar ambuteiajele erau deja create. S-a circulat infernal, iar elevii au ajuns cu întârziere la ore după ce au petrecut minute bune în autobuzele blocate în trafic.

„Avem cinci maşini care au împrăştiat material antiderapant. Cum nu s-a depus foarte multă zăpadă pe carosabil nu am putut interveni cu utilajele cu lamă pentru a nu strica asfaltul. După ora 16.30 când traficul se va mai elibera o să intervenim cu o lamă uşoară pentru a curăţa zăpada depusă pe carosabil", preciza primarul Aurel Simionescu, ieri, la ora 16.00. Potrivit acestuia cele trei firme de salubritate au în contract stipulat să facă şi operaţiuni de deszăpezire.

Drumurile judeţene, la mâna firmelor particulare

Situaţia este diferită în ceea ce priveşte drumurile judeţene unde pentru înlăturarea omătului şi a poleiului nu există firmă desemnată pentru acest lucru.

„Am sunat şi i-am obligat pe cei aflaţi în contract cu noi să iasă pe drumurile judeţene să facă treabă pentru câteva zile. La licitaţie nu s-a prezentat nicio firmă care să rezolve această problemă. Au venit două firme, una din Vrancea şi una din Ialomiţa, dar aici trebuie firmă cu echipamente serioase", a declarat ieri, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu. Acesta a recunoscut că a făcut apel şi la primarii din judeţ pentru a interveni la deszăpezitul drumurilor, mai ales că unii au chiar utilaje.

Până la ora 12.00, ieri, potrivit prefectului Dumitru Popa nu se înregistraseră incidente deosebite şi niciun drum nu fusese blocat.

„Există porţiuni de drum acoperite de polei, deci trebuie atenţie. Prognoza meteo anunţă căderi masive de zăpadă în această noapte", a punctat prefectul.

Incidente puţine raportate

Marian Caragaţă, şeful Poliţiei Rutiere spunea că până la ora 16.00, marţi, fuseseră înregistrate trei accidente rutiere pe fondul ninsorii - unul la Ianca, unul la Tătaru şi unul în municipiu şi opt tamponări, niciunul dintre acestea nefiind grav.

„Recomandăm conducătorilor auto să aibă maşinile echipate de iarnă, să păstreze o distanţă corespunzătoare în mers, să adapteze viteza la condiţiile de trafic, să folosească luminile de întâlnire şi să poarte centura de siguranţă", a spus Marian Caragaţă care a adăugat că potrivit prevederilor legale actuale în cea mai mare parte tamponările sunt rezolvate la asiguratori şi deci numărul celor care ajung la Poliţie să declare accidentele uşoare este foarte mic.