Bistriţeanul Tibi Uşeriu a dus la bun sfârşit o cursă extremă de peste 200 de kilometri prin frig, vânt şi lapoviţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bistriţeanul Tibi Uşeriu a reuşit să ducă la bun sfârşit o cursă extremă care s-a întins pe 200 de kilometri. Preţ de aproape 30 de ore maratonistul a alergat pe frig, vânt şi chiar şi lapoviţă. Odată ajuns în Cluj-Napoca, bistriţeanul a reuşit să termine şi maratonul internaţional desfăşurat în centrul oraşului.

Extenuat şi cu multiple răni care-i chinuiau picioarele, Tibi Uşeriu, bistriţeanul de 41 de ani care a pornit sâmbătă dimineaţa în cursa vieţii sale, a reuşit să ajungă la finish, după ce a alergat preţ de 30 de ore.

Tibi Uşeriu a fost conştient de ce avea să îl aştepte încă de sâmbătă dimineaţa, când, uitându-se pe geam la lapoviţa ce promitea să-l însoţească încă de la pornire, spunea că urmează „drama”.

Vântul, ploaia şi lapoviţa nu l-au făcut pe Tibi să abandoneze cea mai extremă cursă pe care a terminat-o până acum. Nici când ameţelile au început să îşi facă apariţia, iar picioarele sale să fie chinuite de răni bistriţeanul nu a abandonat şi a parcurs cei 215 kilometri din Pasul Tihuţa şi până în Cluj-Napoca şi mai apoi la maratonul internaţional desfăşurat duminică în centrul oraşului.

Toate aceste eforturi nu au fost făcute pentru un record prostesc care i-au determinat pe prietenii lui Tibi să-l numească „nebun”, ci au fost făcute pentru Fundaţia Comunitară Cluj, care sprijină copiii dependenţi de dializă.

Maratonistul i-a îndemnat pe cei care vor să-i sprijine demersul să doneze o sumă echivalentă cu un număr de kilometri pe care Tibi îi parcurge. Premiul de 4000 de lei acordat de un producător de echipament sportiv va merge tot către această fundaţie, care finanţează tratamentul copiilor dependenţi de dializă.

Pe tot parcursul acestei curse nebune, Tibi a fost încurajat de grupuri de admiratori şi suporteri, care nu au făcut altceva decât să îi ridice moralul şi să-l determine să meargă mai departe.

Pagina de Facebook a asociaţiei Tăşuleasa Social, pe care Tibi o administrează încă din anul 2008, i-a ţinut la curent pe curioşi cu progresele maratonistului, dar şi cu greutăţile pe care le-a întâmpinat.

Dintr-o persoană care nu avea nicio treabă cu sportul, Tibi a ajuns să trăiască pentru asta

Transformarea lui Tibi este incredibilă. Până în anul 2012, Tibi nu avea nicio treabă cu sportul. Nu a făcut niciodată sport nici măcar de plăcere, iar performanţa iese din start din discuţie. Cum a ajuns totuşi să parcurgă şi câte 100 de kilometri de două ori pe lună dintr-un foc?

„Am început în 2012 să alerg, dar aşa cu sutele de metri. Am început dintr-o joacă. Îmi scoteam câinii la plimbare şi cum nu erau dresaţi tot fugeau după animale pe la Tihuţa şi trebuia să fug după ei. După 200-300 de metri eram pe jos, nu mai puteam să alerg, să le fac faţă. Şi atunci mi-am zis: «Mă las-o naibii chiar aşa rău stau cu condiţia fizică? Hai să încerc să fac şi eu mai mult sport»”, explică Tibi.

Bistriţeanul a fost atât de perseverent, încât la un moment dat nu au mai putut să se ţină după el nici câinii. În doar 4 luni de antrenament, Tibi deja alerga pe distanţe care treceau de 30 de kilometri. În locul terenului drept, Tibi preferă natura, începând încă din 2012 să alerge pe dealuri, prin păduri şi pe munte.

„A început să-mi şi placă. La sfârşitul anului 2012 am participat la un maraton montan prin Munţii Apuseni şi m-a prins foarte tare şi competiţia şi am început să alerg mai serios. A devenit un stil de viaţă în timp, iar acum o duc la extrem”, completează maratonistul.

Până acum Tibi a participat la 7-8 competiţii de acest gen, însă niciuna atât de solicitantă. Cel mai mult bistriţeanul a alergat 160 de kilometri. Din noiembrie a început să se antreneze pentru maratonul din acest weekend. Zi de zi, Tibi aleargă între 35 şi 55 de kilometri. Despre cursă spune că nu va abandona sub nicio formă, doar dacă leşină şi cade din picioare.

„Nu am avut darul de alergător, eu mi l-am creat, cu sute de ore de antrenament, cu o disciplină riguroasă, cu o dietă care cred că nu e ţinută nici de cei mai credincioşi în zilele de post. Am o alimentaţie drastică, a trebuit să renunţ la carne, alcool, nopţi nedormite, o groază de produse, cum ar fi brânzeturile şi făina alba. Pentru mine deja de 3-4 ani a devenit un stil de viaţă, altfel nu reuşeam să cresc”, îşi descrie călătoria Tibi.

Vă mai recomandăm:

Cum a câştigat un kenyan 4.000 de lei în două ore, 25 de minute şi 24 de secunde, la Cluj

Dave cel Orb, primul atlet nevăzător care a terminat Maratonul Nisipurilor





 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea