Arad: UTA merge în Zăvoi fără eroul de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: UTA merge în Zăvoi fără eroul de anul trecut

Ionuț Popa nu l-a convocat pe Alexandru Leucuța pentru meciul UTA-ei de la Râmnicu-Vâlcea.

Sezonul trecut, fotbalistul arădean făcea un meci fulminant contra echipei lui Alin Artimon. Leucuța a marcat atunci două goluri și a pasat pentru altul, UTA impunându-se atunci cu 3-0. Victoria Aradului a scos Vâlcea din cursa promovării, așa că utiștii se așteaptă mâine la răzbunare. Leucuța nu va fi însă pe teren, staff-ul tehnic apreciind că jucătorul e departe de forma arătată campionatul trecut.

”La Râmnicu Vâlcea am făcut cel mai bun meci al meu la UTA. Mi-ar fi plăcuit să mă întorc și să arăt că am valoare, mă doare că nu am reușit, dar e decizia antrenorilor și o respect”, a declarat fotbalistul. Popa mizează în ofensivă pe Paul Batin, fotbalistul care a marcat de 7 ori în etapele scurse până acum, și pe George Țucudean, juniorul care a perforat și el de două ori porțile adverse.

CSM Rm. Vâlcea - UTA se joacă duminică, de la 15,30.

Mai multe pentru tine:
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania
Mihai Fifor, atac direct la șeful Guvernului României: „Bolojan guvernează cu o singură idee fixă: să dea afară oameni, cât mai mulți”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Proiectul Fast Danube avansează: prima achiziție a fost lansată. Ciprian Șerban: „România își consolidează rolul de hub regional de transport”
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”