O singură tabără şcolară din Alba este inclusă în circuitul naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O singură tabără şcolară din cele opt pe care le are în subordine Direcţia Judeţeană de Tineret Alba dipune de condiţii complete de cazare. Lipsa de fonduri şi în unele cazuri regimul juridic al terenului pe care se află construciiţe împiedică investiţiile în aceste tabere.

Tabăra şcolară de la Arieşeni este singura din judeţ care poate găzdui sejururi complete pentru tineri. Locaţia din staţiunea Arieşeni dispune de 120 de locuri de cazare, bloc alimentar pentru servirea mesei şi dotări sanitare corespunzătoare primirii grupurilor de elevi şi îndrumători. „Pe perioada vacanţelor de vară, gradul de ocupare a celor peste 100 de locuri pentru fiecare tabără, este de 100%. Până în prezent acesta se situează la 90%“, a afirmat Dan Opruţa, directorul DJT Alba.

Roica şi Poiana Vadului nu sunt incluse în circuitul naţional

Două dintre cele mai mari tabere din judeţ, tabăra de la Roica şi cea de la Poiana Vadului nu sunt incluse în circuitul specific. De câţiva ani problemele legate de aceste tabere bat pasul pe loc. Print-o ordonanţă de guvern acestea ar urma să fie preluate de către autorităţile judeţene. „Nu am primit, încă nimic concret cu privire la această ordonanţă prin urmare taberele rămân la noi“, a spus directorul DJT Alba.

„După ce vom face evaluarea vom vedea de cât timp este nevoie pentru a aduce aceste tabere la standardele normale.Noi dorim să le preluăm cât mai repede pentru a le include într-un an, doi într-un program de dezvoltare turistică“, a spus directorul Direcţiei Tehnice, Dan Popescu, la momentul la care s-a vorbit prima dată despre preluarea taberelor.

Opt tabere şcolare, doar una funcţională

Direcţia Judeţeană pentru Tineret Alba mai are în subordine taberele şcolare de la: Abrud, Albac, Gârda, Poiana Vadului, Roica, Tăuţ şi Şugag. Tabăra de la Abrud este nefolosită de mai mult timp, iar clădirea este acum în paragină. Deşi unele dintre ele, precum cele de la Roica şi Poiana Vadului beneficiază de condiţii bune de cazare, nu pot primi elevi în regim de tabără deoarece nu sunt autorizate pentru servirea mesei.

„Practic nu au sălile de depozitare a mâncării în condiţii optime care sunt cerute prin lege“, a precizat Dan Opruţa. Nici bugetul DJT nu este suficient pentru a remedia o parte din problemele cu care se confruntă taberele. În prezent se poartă discuţii pentru derularea unor lucrări de renovare la cantina taberei de la Roica, după cum susţine directorul DJT Alba.

„Aceste lucrări se vor face în cursul anului acesta pentru ca astfel tabăra de la Roica să poată intra în circuitul specific, deoarece în prezent aici se fac cazări de scurtă durată pentru grupuri mici, din lipsa autorizaţiilor“, a completat Dan Opruţa. La Poiana Vadului la ora actuală nu se poate face nimic din cauza regimului juridic a terenului aferent construcţiilor, terenul fiind revendicat de către o persoană. 

Tarifele în cele trei locaţii din ţinutul Apusenilor sunt de 48 lei/zi în tabăra de la Arieşeni (masă şi cazare), 20 lei/noapte (cazare) la Roica şi 22 lei/noapte (cazare) la Poiana Vadului.

Mai multe pentru tine:
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Criza din Coaliție ajunge la Cotroceni. Liderii coaliţiei se întâlnesc cu Nicușor Dan, după amenințările lui Bolojan cu demisia și amânarea reformei în administrație
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
O cunoscută agenţie de turism din România a fost vândută unui touroperator maghiar
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”