Muzeul mănăstirii Râmeţ din Alba, un loc sfânt într-unul din cele mai vechi aşezăminte monahale din Transilvania
0Mănăstirea Râmeţ are un muzeu ce găzduieşte o colecţie de carte veche, icoane pe lemn şi pe sticlă, obiecte etnografice şi de cult. Trecând pragul muzeului înfiinţat de părintele Dometie intrăm într-o altă lume, plină de farmec, păstrată de măicuţele mănăstirii
Vizitatorii pot mângâia cu privirea piatra din Sfânta Golgota, adusă din Ierusalim, o piatră cu rugul Maicii Domnului de la Muntele Sinai şi obiecte de îmbrăcăminte specifice portului popular din zonă. Am admirat icoanele vechi, din anii 1764, 1792 şi 1849, o bancă din lemn de la prima şcoală românească, o maşină de calculat, dar şi desagii cu care părintele Dometie, devenit preot duhovnic la Râmeţ, în 1959, căutat de credincioşi pentru puterea sa duhovnicească, se plimba pe dealuri.
Clădirea ce găzduieşte muzeul a avut de suferit din pricina camioanelor de mare tonaj care au trecut prin curtea mănăstirii la momentul construirii noii biserici şi a chiliilor. Pereţii s-au fisurat, iar ing. Eugeniu Iordăchescu, cel care a realizat şi dus la îndeplinire proiectul de salvare a vechii biserici, nu vrea să lase muzeul să se distrugă. „Din anul 2009 ne luptăm să găsim o sursă de finanţare pentru refacerea muzeului. Vrem să consolidăm structura clădirii, e un monument important şi de aceea am adus aici specialişti de la Ministerul Culturii. Iniţial, eu am vrut să consolidăm clădirea folosind elemente de piatră care să facă legătura între stâlpi şi grinzi. Până la urmă mi-am dat seama că nu e soluţie potrivită şi am ales consolidarea clădirii cu fibră de carbon. Am făcut o probă pe o suprafaţă mică a unui perete al muzeului şi la final vom alege fibră mai moale, care să se muleze pe suprafaţa peretelui din piatră, şi mai deschisă la culoare”, afirmă ing. Iordăchescu. Acesta doreşte să pună în valoare şi subsolul clădirii, unde pe o înălţime de 2,2 metri încăperea e umplută cu nisip, astfel că doar 80 de cm mai sunt acum liberi. Se va ajunge la nivelul de acum 1.300 de ani, după excavarea materialului de umplutură aflat la subsolul clădirii. Ing. Iordăchescu îşi doreşte să reuşească să extindă clădirea, iar muzeul să aibă instalaţie de încălzire proprie.
Aşezămâtul din Munţii Trascău este printre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din Transilvania, după unii autori chiar de la începutul sec XIII , are prima dată certă anul 1376, menţionat pe al doilea strat de pictură interioară, aceasta însemnând că biserica a fost zidită cu mult înainte. Toponimul Râmeţ ar deriva de la Eremit=pustnic, concluzia fiind că a fost întemeiată de călugării retraşi în sihăstrie la adăpostul stâncilor de aici. În 1506, mănăstirea a fost luată sub ocrotiorea domnitorului Radu Vodă al Þării Romîneşti, care a primit de la regele Vladislav moşia de la Stremţ în ţinutul Râmeţilor. Făcând parte din domeniul de la Stremţ, manastirea a fost ocrotită şi îngrijită de familii boiereşti, proprietare ale domeniului. Sunt cunoscute două distrugeri ale mănăstirii în perioada frământată de lupe ale românilor transilvăneni pentru apărarea ortodoxiei din sec al XVIII-lea. Mănăstirea Râmeţ, pe lângă importantul rol religios şi naţional, a avut şi un deosebit rol de instruire şi cultural.
Mănăstirea Râmeţ reprezintă o etapă evoluată a arhitecturii româneşti în Transilvania în care se vede tendinţa de înlocuire a stilşului gotic şi de adaptare a exigenţelor cultului ortodox. Biserica Veche este construită din piatră, în formă de navă dreptunghiulară, cu o boltă cilindrică. În partea de apus care o tindă deasupra căreia este un turn maisiv. Ultima restaurare fiind făcută în anii 1987-1989, cărora li se datorează întregul parament al faţadei.
Monumentul păstreaza fragmentar mai multe straturi d pictură de valori diferite. Cea mai veche pictură datează din anul 1300. Al doilea strat de pictură, de o mare valoare, atât documentară cât şi artistică, poate fi datat cu precizie, datorită inscripţiei d pe coloana din dreapta a bisericii unde putem citi atât anul 1376, cât şi numele meşterului, Mihu de la Crişul Alb, şi cel al Arhiepiscopului Ghelasie, egumen al mănăstirii şi primul Arhiepiscop român-ortodox din Transilvania. Pictura lui Mihu se detaşează prin măiestria desenului, simţul culorilor, varietatea fizionomiilor, precizia şi frumuseţea grafiei. Un alt strat de pictură de factură post-brâncovenească, care datează din 1749, are de asemenea o certă valoare artistică.