Un "hai Dinamo" firesc, dialectic, non-bizantin
0Nea mistar Cornel Dinu n-a uitat cum l-au crucificat alde Badea si Netoiu, care n-au inteles ca sezonul de Divizia B care pastea Dinamo pana la rastignirea procurorului insemna mantuirea echipei de
Nea mistar Cornel Dinu n-a uitat cum l-au crucificat alde Badea si Netoiu, care n-au inteles ca sezonul de Divizia B care pastea Dinamo pana la rastignirea procurorului insemna mantuirea echipei de pacatele savarsite in "A" pana in '89. Asa ca nea mistar nu s-a dus la festivitatile prilejuite de implinirea a 55 de ani de dinamovism, preferand compania trabucului, a balansoarului si a operei lui Hegel, din care desprinde dialectica unui 4-4-2 elastic, cu desfasurarea jocului pe benzile laterale si folosirea unui volante in spatele atacantilor. Totusi, n-a putut rezista, a pus mana pe telefon si si-a sunat un prieten vechi, prezent la festivitati... Dinu: Alo? Imi cer scuze, n-as vrea sa aplic anumite metehne balcanice, pe care acest popor le-a asumat, fara voia lui, in decursul furtunilor care i-au zguduit istoria, din nefericire, deci, firesc, si eu, care insa l-au afectat foarte mult pe bietul Rica Raducanu, nomina odiosa, dar de data asta se impune. Deci, saru'-mana, d-le presedinte... Iliescu: Buna, mai, Cornelus. Hm, hm. Dinu: Stiti, mea culpa, n-as vrea sa va inoportunez, sa va detrachez de la programul dvs. prezidential arhiincarcat, asa cum, ca sa-l citez pe gigantul care a fost Nicolae Iorga, au avut toti marii barbati de stat ai romanilor... Iliescu: Hm, hm. Nu. De altfel, mai ales in contextul actual al globalizarii, de interoperativitate, intersanjabilitate si pluridisciplinaritate, un sef de stat trebuie sa fie peste tot. Acum, de pilda, sunt la sarbatoarea clubului Dinamo. Mai, dar tu cum de nu esti aici? Dinu: Daca-mi permiteti, opinez fundamentat ca trebuie sa ne amintim cu totii de acea imagine absoluta si superba a Caii Victoriei din interbelic, Casa Capsa, Galeriile Lafayette despre care vorbea atat de pitoresc si inextricabil nea Angelo Niculescu in cantonamente, ergo sa ne debarasam de gaura neagra si hada a istoriei care timp de 50 de ani ne-a sufocat literalmente. Deci, ca sa fiu pe cat de scurt, se impune a fi intr-o convorbire telefonica de maxima importanta istorica, cum ar fi telefonul pe care l-a dat in 1944 maresalul Antonescu... Iliescu: Da, te ascult. Hm, hm. Dinu: Ergo, deci, firesc, eu nu pot sa expectorez acolo unde, candva, in timpuri imemoriale, limba mea si-a facut simtita prezenta. Iliescu: Pacat, uite, tocmai ciocnesc cu Patzaichin, care imi inmaneaza o pagaie de-a lui cu autograf. Stii, eu sunt dinamovist inca din studentie, de pe vremea cand ma fascinau exproprierea expropriatorilor si paradele lui Iasin. Mergeam si-n deplasari, ca sa sustin Dinamo Moscova. La Kiev, la Leningrad, la Minsk... Dinu: Fiindca tot ati vorbit atat de frumos si de dialectic, amintind de multimilenarele legaturi traditionale cu grandioasa natiune rusa, de unde si filiatia este, firesc si natural, de o evidenta clara, as dori sa va supun atentiei o chestiune de maxima importanta pentru statutul meu ontologic, care, dupa cum stiti, frizeaza tusa si banca de rezerve de cand m-au demis acei fameni misei de la echipa. Iliescu: Mda, te ascult... Dinu: Fara ca in abisul meu volitivo-intentional sa existe vreo influenta bizantina, care, din nou nomina odiosa, il caracterizeaza mai mult pe iubitul meu prieten, frate as putea sa-i spun, Lucescu de la Besiktas, probabil ca n-ati auzit de el, va implor, sarutand, bineinteles, smerit podeaua cu genunchii, sa ma aveti in vedere pentru secretariatul de stat la Sporturi. Se poate? Saru' mana. Si, sigur, firesc, bineinteles, hai Dinamo!