Târgovişte: Nicio notă de 10 la BAC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 76% dintre candidaţii dâmboviţeni la sesiunea de toamnă a  bacalaureatului au fost declaraţi admişi. Nu a fost obţinută nicio notă de 10, cele mai multe fiind cuprinse între între 7 00 şi 8.00.

Emoţii mari, ieri după-amiază, pentru absolvenţii care au susţinut cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an. La cele patru centre de examinare din Târgovişte s-au afişat rezultate parţiale, care arată că 76,11% dintre absolvenţi au trecut cu bine de acest examen.

Astfel, din cei 1139 de candidaţi prezenţi, 867 au fost declaraţi admişi, ir 259 nu au promovat examenul. Procentul de promobabilitate este foarte apropiat de cel obţinut de elevii care au promovat în sesiunea iunie-iulie, care a fost de 77,14%.

Doar 12 note între 9.00 şi 9.99


Vicepreşedintele Comisiei de Bacalaureat Dâmboviţa, Cătălina Homeghin, a declarat că la această sesiune niciun candidat nu a obţinut nota 10 şi doar 12 au reuşit să obţină medii cuprinse între 9.00 şi 9.99.

Potrivit acesteia, cei mai mulţi absolvenţi au medii cuprinse între 7.00 şi 7.99, 418. De asemenea, au fost obţinute 319 note între 6.00 şi 6.99. Aproape 120 de candidaţi au promovat cu medii între  8.00 şi 8.99.

Dintre candidaţii respinşi, cei mai mulţi, adică 259, au obţinut note sub 5.00 şi doar zece au medii cuprinse între 5.00 şi 5.99

Trei eliminaţi pentru tentativă de fraudă

“Au fost şi trei elevi eleminaţi de la proba scrisă la limba şi literature română. Doi au fost daţi afară de la centrul de examinare Nicolae Mihăescu şi cel de-al treilea de la liceul Nicolae Ciorănescu”, a precizat vicepreşedintele Comisiei de Bacalaureat Dâmboviţa.

Mihai B. din localitatea Răcari a aşteptat cu emoţii două ore afişarea rezultatelor. Se temea că, dacă nu va promova, va pierde un an şi nu se va putea înscrie la facultate. Din fericire, a trecut cu o medie peste 7.00.

“Bine că am scăpat. Am stat stresat toată vara şi am învăţat. Vreau să urmez o facultate cu care să am ce face în viitor. O să văd şi ce locuri mai sunt disponibile la înscrierile din toamnă”, ne-a spus Mihai.

Mai multe pentru tine:
„E moarte lentă”. Românul care și-a dat demisia de la Amazon: „Am clacat psihic, m-a terminat. Am plecat”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cum arată locuința unui nepalez care a muncit 4 ani în România. Reacția românilor la imaginile de la revenirea acasă
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”