Specialişti: „Sunt slabe şanse ca virusul Ebola să apară pe teritoriul României. Autorităţile sunt, însă, pregătite să acţioneze în caz de urgenţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a decretat stare de urgenţă pe nivelul întregului mapamond în ceea ce priveşte epidemia cu Ebola, care deja a făcut peste 1.000 de victime, autorităţile s-au întâlnit pentru a lua măsuri împotriva răspândirii virusului. Specialiştii susţin că românii nu sunt în pericol dar că au toate pârghiile necesare pentru a ţine sub control virusul, dacă este necesar.

Concret, Ministerul Sănătăţii afirmă că probabiliatea infecţiei de febră hemoragică de tip Ebola pe teritoriul României este scăzută, în ciuda agresivităţii acestuia. „E cea mai gravă epidemie de până acum, raportându-ne la numărul de cazuri. Partea bună este că de când a apărut, virusul n-a părăsit continentul african. Tratamentul, însă, este de susţinere. Virusul este foarte periculos, dar sunt slabe şanse ca el să apară în Europa. Cu toate acestea, am luat măsurile necesare la nivelul MS”, au declarat surse din Ministerul Sănătăţii. 

Audioconferinţă internaţională

De altfel, vineri a avut loc o audioconferinţă la care au participat experţi ai Institutului Naţional pentru Sănătate Publică, dar şi ai Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, precum şi reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, coordonat de Raed Arafat. Întâlnirea a fost coordonată de OMS şi Centrul pentru Securitate în Sănătate de la nivelul Comisiei Europene. 

Spre exemplu, în România, Institutul Matei Balş va fi cel care ar putea trata orice potenţial caz, au stabilit autorităţile. De asemenea, doctorul Victor Olsavszky a precizat că au fost deja stabilit traseul de urmat în condiţiile în care vreun astfel de caz ar ajunge la unităţile de primi urgenţe din spitale. 

Nu este nevoie de măşti speciale 

Şeful biroului OMS România a explicat că autorităţile de sănătate publică vor transmite personalului medical, lucrătorilor din aeroporturi, porturi şi puncte de frontieră măsurile pentru identificarea posibilelor cazuri şi trasportatea acestora, în condiţii de securitate medicală, către Institutul „Matei Balş”. 

„Populaţia va fi informată cu privire la modul de a preveni îmbolnăvirea şi simptomele bolii. Nefiind o boală cu trasmitere pe calea aerului, nu va fi nevoie de o mască specială, ci de măşti obişnuite. În schimb, cei care vor veni în contact direct cu cazul suspect vor purta mănuşi, halate, iar pacientul va fi preluat şi transportat spre spital în condiţii de maximă securitate", a adăugat doctorul Olsavszky.

Epidemia de Ebola a provocat moartea a aproximativ 1.000 de persoane de la începutul anului, conform directorului OMS, doctorul Maragaret Chang.

Cum recunoaştem virusul Ebola 

Călătorii care se întorc dintr-o zonă afectată de infecţia cu virusul Ebola şi care dezvoltă simptome cum ar fi febră, cefalee, diaree sau stare generală alterată după trei săptămâni de la călătorie trebuie să se adreseze medicului şi să precizeze că au fost în zona respectivă.

Virusul Ebola se transmite prin contact direct cu sângele, lichidele biologice sau ţesuturile persoanei infectate. Febra hemoragică pe care o provoacă se manifestă prin hemoragie, vomă şi diaree. Rata mortalităţii bolii este cuprinsă între 25 şi 90% în cazul oamenilor şi nu există un vaccin omologat împotriva ei.

Ce trebuie să ştim despre Ebola 

Doi americani care au îngrijit pacienţii infectaţi cu virusul Ebola în Africa s-au îmbolnăvit. Oficialii spun că ei vor fi trataţi la Spitalul de la Universitatea Emory din Atlanta, într-o unitate izolată. Unul dintre ei a ajuns în Statele Unite sâmbătă, la bordul unui avion sanitar. Cel de-al doilea bolnav va fi transferat în câteva zile. 

Associated Press prezintă cinci lucruri pe care trebuie să le ştim despre Ebola şi despre modul în care se răspândeşte:

  • Epidemia de Ebola din Africa de Vest este cea mai mare din istorie. Actualul focar din Liberia, Guineea şi Sierra Leone a îmbolnăvit peste 1.300 de persoane şi a ucis peste 700 în acest an.
  • Unii oameni au supravieţuit virusului Ebola. În timp ce rata de fatalitate în cazul contaminării cu virusul Ebola ajunge până la 90%, oficiali din domeniul Sănătăţii din cele trei ţări spun că oamenii şi-au revenit după contactarea virusului, iar rata mortalităţii a scăzut la 70%. Cei care au înregistrat succes în lupta cu boala au căutat imediat asistenţă medicală, chiar dacă nu există niciun tratament specific pentru Ebola.
  • Ebola poate semăna cu alte boli. Simptomele iniţiale ale unei infecţii cu Ebola includ febră, dureri de cap, dureri musculare şi dureri în gât, conform Organizatiei Mondiale a Sănătăţii. Tocmai de aceea, poate fi dificil să se facă distincţia între Ebola şi malarie, febra tifoidă sau holeră. Abia în etapele ulterioare ale bolii oamenii cu Ebola încep să sângereze intern şi extern, de multe ori prin nas şi urechi.
  • Ebola se transmite numai prin fluide corporale. Virusul Ebola nu se transmite pe calea aerului, astfel că oamenii trebuie să evite contactul cu fluidele corporale (sânge, sudoare, vomă, fecale, urină, salivă sau spermă) ale unei persoane infectate. 
  • Frica şi dezinformarea înrăutăţesc situaţia. În fiecare dintre ţările afectate, cadrele medicale şi clinicile s-au confruntat cu locuitorii panicaţi care învinuiesc medici străini şi asistente medicale că ar fi adus virusul în comunităţile izolate. Există şi membri de familie care şi-au luat bolnavii de Ebola din spitale, iar în Sierra Leone a fost necesară intervenţia poliţiei după ce un spital a fost atacat.