Scriitoarea Carolina Ilica: „La ora 1.00, Chitic nu era beat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitoarea Carolina Ilica spune că Dan Chitic nu era beat după incidentul pe care acesta l-a avut, vineri seara, cu preşedintele Traian Băsescu.

Carolina Ilinca a fost alături de avocatul Dan Chitic şi a văzut că acesta nu se afla în stare de ebrietate după incidentuil avut cu Traian Băsescu: „În seara respectivă, ne-am întors un grup mai mare de la Vama Veche şi am mai zăbovit puţin pe terasa din spatele Casei Scriitorilor din Neptun. Nu mai ţin minte ce oră era, pentru că nu m-a interesat să mă uit la ceas, mai exact la telefon; oricum, după miezul nopţii", povesteşte Ilinca.

Mai citiţi şi:

Dan Chitic: "Eu chiar am luat-o de la Băsescu"
„Eşti un dobitoc pentru că nu m-ai votat şi a doua oară"
„Băsescu i-a tras soţului meu un dos de palmă peste gură"

Scriitoarea a declarat pentru adevarul.ro: "Eu sunt mai nocturnă de felul meu, deşi, poate, ora pare înaintată pentru simţul comun. În acel moment, pe terasă se afla tânărul Chitic cu soţia, care povestea celor de faţă incidentul petrecut în seara respectivă. Tot ce pot să spun e că nu era deloc beat, dar era şocat, neplăcut impresionat de cele întâmplate".

"La Casa Scriitorilor nu există narghilea, iar uzo nu se bea!"

Carolina Ilinca a mai spus că Dan Chitic era dezamăgit după incidentul cu Traian Băsescu. "Era un tânăr care îl votase pe preşedinte şi acum îşi exprimase dezamăgirea. Pare un tânăr echilibrat, cu picioarele pe pământ, am înţeles că este avocat. Din câte am înţeles eu, în momentul incidentului el venise din oraş cu soţia şi cobora din maşină, aşadar nu avusese cum să bea. În plus, la noi, la Casa Scriitorilor, nu există narghilea, iar uzo, în măsura în care există, nu se bea la noi, se preferă băuturile uşoare: bere etc.“, a precizat scriitoarea.

Versiunea este confirmată de scriitorul craiovean Marius Ghica, aflat în acelaşi grup întors de la Vama Veche: „Am ajuns înapoi la ora 1.00 şi am poposit pe terasă. Avocatul Chitic povestea incidentul şi toată terasa fierbea. La masă cu Chitic se aflaseră Călin Vlasie şi Ilie Constantin. Din câte am înţeles, incidentul s-a petrecut în parcare, pentru că parcarea de la scriitori şi de la Cireşica este comună, iar singurii martori oculari au fost soţiile celor doi protagonişti“.

Cum a început conflictul dintre avocat şi preşedinte

Avocatul Dan Chitic, cel care îl acuză pe şeful statului că l-ar fi lovit şi insultat după un schimb de replici pe care le-ar fi avut vineri seara la Neptun, a povestit în această seară, la Realitatea TV, cum ar fi  primit mai mult "o directă" decât o palmă din partea lui Traian Băsescu.