Râmnicu Vâlcea: Oltchim joacă ultimul meci acasă cu Oţelul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltchim va juca sâmbătă ultimul meci al sezonului în faţa propriilor suporteri. La finanul competiţiei, fetele antrenate de Radu Voina vor primi tricourile de campionale de la preşedintele Federaţiei de handbal, Cristian Gaţu.

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, va disputa ultima partidă din acest sezon, sâmbătă, de la ora 12.00, în sala Sporturilor “Traian” din localitate, cu Oţelul Galaţi. Fetele antrenate de Radu Voina şi-au asigurat titlul pentru acest campionat de la meciul cu Rapid din etapa trecută şi vor fi primi tricourile de campioane în faţa propriilor suporteri. “Această partidă va fi o sărbătoare a handbalului feminin. După acest meci, echipa va primi o vacanţă binemeritată, mai puţin fetele care au fost convocate la naţională” a declarat preşedintele clubului sportiv Oltchim, Ioan Gavrilescu. În deschiderea ultimului joc al sezonului al campioanei, la Sala Polivalentă va avea loc finala turneului liceal la handbal feminin pe ţară. Suporterii echipei vâlcene, cât şi iubitorii handbalului vor putea intra gratuit la acest eveniment.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cum a devenit steagul piraților din lumea manga simbolul protestelor Generației Z
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii