Radare noi, la vremuri de criză - Revista presei interne
0Presa internă scrie despre introducerea unor radare mai performante, despre "teroriştii"din 1989 care dau România în judecată şi despre zonele de risc ridicat de cutremur. Printre alte subiecte, ministrul Sănătăţii spune că taxa pe fast food va fi mai mică de 10% din preţul produsului, iar 40 de km de pădure vor fi defrişaţi pentru delimitarea graniţei cu Ucraina.
Radare noi, la vremuri de criză!
Coincidenţă sau nu chiar
de 1 Martie- 449 de radare noi şi ultra-performante vor fi puse la
lucru pe şoselele ţării. Nu e de joacă, căci noile aparate, montate pe
autoturismele poliţiei din lotul Dacia Logan, sunt capabile să filmeze
60 de ore fără întrerupere. Radarele sunt dotate cu telecomandă prin
cablu, ceea ce le permite poliţiştilor să acţioneze camera de la
distanţă. Noile echipamente funcţionează chiar şi atunci când
autoturismul vizat se afla la 1,6 kilometri, inclusiv noaptea. Şi, mare
atenţie, nu sunt detectabile în timp util cu aparatele existente pe
piaţă, atenţionează Jurnalul Naţional.
„Teroriştii” din ’89 dau în judecată România
În urmă cu două decenii, 16 cetăţeni sovietici (ucraineni) au căzut sub gloanţele Revoluţiei. Supravieţuitorii anunţă că vor acţiona statul român în instanţă, la CEDO, potrivit Evenimentul Zilei. După 20 de ani, rănile nu s-au închis decât la suprafaţă. Victimele din Ternopol sau Rovno visează la o compensaţie morală. Şi vor, înainte de toate, ca România să ştie că ei nu au fost terorişti, ci doar turişti nimeriţi în infern.
România, expusă la cutremure devastatoare
Pe o hartă de
hazard seismic a Europei, România se află în zona cea mai expusă la
cutremure devastatoare. Cea mai importantă dintre regiunile
seismologice este Vrancea. Practic, această zonă este responsabilă de
peste 90% din totalul cutremurelor produse în România, eliberând peste
95% din energia seismică, scrie Cotidianul.
Câţi bani vrea ministrul Sănătăţii să strângă din McTaxă
Taxa pe fast-food va fi mai mică de 10% din preţul produselor prea grase, prea sărate, prea dulci sau cu prea mulţi conservanţi, iar sarmalele şi mititeii nu vor fi taxate, susţine ministrul Sănătăţii Cseke Attila, invitat la "Interviurile Gândul". "Suntem conştienţi de ceea ce înseamnă 2010, este un an foarte greu, cu măsuri care ar putea fi nepopulare, cu măsuri care nu te fac popular întotdeauna. Acum o săptămână când am anunţat acea măsură de revocare de directori în sistem, probabil că nu am devenit foarte popular", a adăugat Attila.
O bandă de pădure lungă de 40 km va fi defrişată pentru delimitarea graniţei cu Ucraina
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a anunţat că în şedinţa următoare a Executivului va introduce spre aprobare un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru defrişarea unei benzi de pădure pentru delimitarea graniţei cu Ucraina, scrie România Liberă. Blaga a menţionat că suprafaţa de pădure de 20 de metri lăţime şi 40 de kilometri lungime trebuie tăiata, în sensul eforturilor de securizare a graniţelor, pentru aderarea la spaţiul Schengen.