Preafericitul Teoctist şi-a serbat ziua în mijlocul credincioşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teoctist Arăpaşu, cel de-al cincilea Patriarh al României, întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române din 1986, a împlinit, ieri, 91 de ani. Zeci de credincioşi şi feţe bisericeşti s-au

Teoctist Arăpaşu, cel de-al cincilea Patriarh al României, întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române din 1986, a împlinit, ieri, 91 de ani. Zeci de credincioşi şi feţe bisericeşti s-au înghesuit, dis-de-dimineaţă, la Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhiei. "Nu, nu a ieşit încă. El se aude?", murmurau în biserică oamenii, aşteptând să-l vadă în carne şi oase de Teoctist, să-i dea flori şi să-i sărute mâinile. După terminarea slujbei, călcându-se pe picioare, credincioşii s-au năpustit spre Preafericit pentru a fi binecuvântaţi. Au ţinut să-i fie alături Părintelui Teoctist cei 50 de ierarhi ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române (care vor hotărî astăzi în Aula Palatului cei doi episcopi ai Caransebeşului şi Giurgiului), reprezentanţi ai Academiei Române, Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, un impresionant număr de preoţi, monahi, profesori de teologie, studenţi. "Mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat această viaţă", a spus Preafericitul. Ziua de 7 februarie, importantă pentru Părintele Teoctist, nu a scăpat de aspectele neplăcute. Chiar înainte de Sfânta Liturghie, trei pretinse măicuţe au început să ţipe, provocând forţele de ordine. Conflictul a fost stins imediat, iar cele trei femei au fost duse la Secţia 14 jandarmi, fiind amendate pentru tulburarea ordinii publice. Primele mesaje de felicitare au venit din partea preşedintelui Traian Băsescu şi a ministrului culturii şi cultelor, Adrian Iorgulescu. Cel mai mare dar primit de Teoctist de ziua sa a fost aflarea veştii pe care o aştepta de 17 ani. Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat predarea şi preluarea terenului pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. "Am tresăltat în sufletul meu când am auzit această veste şi mă rog să se adeverească cât de curând, că am mai auzit eu până acum astfel de promisiuni", a subliniat Teoctist. Tot ieri a fost lansat site-ul dedicat Patriarhilor României, www.patriarh.ro.

Mai multe pentru tine:
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Fiica lui Robin Williams condamnă videoclipurile generate cu AI care îl înfățișează pe tatăl ei: „Opriți-vă! E prostesc, scârbos”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Cum a ignorat un laureat Nobel pentru Medicină apelul care îi aducea glorie: „M-am gândit că este un spam, aşa că l-am închis şi m-am culcat”
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Vieți ca-n povești? Destinul tulburător al surorilor Guinness: blestemul unei dinastii de aur. Adevărul ascuns despre surorile Guinness