Numele colaboratorilor Securităţii, pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numele persoanelor care au colaborat cu fostele servicii secrete bulgare vor fi publicate pe internet, conform unei decizii adoptate ieri de parlamentul de la Sofia. Noua lege a fost adoptată în a

Numele persoanelor care au colaborat cu fostele servicii secrete bulgare vor fi publicate pe internet, conform unei decizii adoptate ieri de parlamentul de la Sofia. Noua lege a fost adoptată în a doua lectură şi prevede ca numele colaboratorilor să fie publicate după informarea acestora, ei având dreptul de a contesta acuzaţiile în faţa Curţii supreme administrative. Potrivit deciziei, urmează să fie publicate şi numele persoanelor care ocupă funcţii publice şi al căror nume apare chiar şi într-un singur dosar al fostului serviciu comunist Durjavna Sigurnost. Pentru includerea în lista publicată pe internet va fi suficientă identificarea unui singur raport scris de informatori, a documentelor agenţilor care i-au recrutat pe aceştia sau a statelor de plată în baza cărora au fost indemnizaţi.

Mai multe pentru tine:
Prima mașină cu conducere autonomă care „îți permite să-ți iei ochii de la drum”, scoasă la vânzare în SUA. Și nu e Tesla VIDEO
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
A fost directoare de bancă, dar a renunțat la job pentru un scop nobil. Irina Bogdan: „Trebuie să ne păstrăm copiii în țară“
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Coșmarurile care îi duc în pragul disperării pe mulți români. „M-am mutat, a fost insuportabil”
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Cât de sănătos este să renunți la lift și să urci scările. Poate reduce riscul bolilor cardiovasculare și chiar cel al unui deces prematur
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Taiwanul raportează activitate militară chineză după ce Blinken a părăsit Beijingul
„Regele nu e bine deloc!” Planurile pentru înmormântarea lui Charles sunt schimbate chiar acum!