Israelul, ameninţat de 70 de kamikaze islamişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

de la 31 august 2004, din Bersheva, când au murit 16 persoane, el îndoliind şi una dintre marile sărbători ale evreilor - Pessah. Între timp, numeroşi oameni au condus pe ultimul drum victimele

de la 31 august 2004, din Bersheva, când au murit 16 persoane, el îndoliind şi una dintre marile sărbători ale evreilor - Pessah. Între timp, numeroşi oameni au condus pe ultimul drum victimele locale ale tragediei, care, conform tradiţiei evreieşti, sunt înhumate imediat.
Pe acest fundal de plumb a apărut şi o undă de uşurare: printre răniţii foarte grav nu se mai află concetăţeni de-ai noştri. În Israel, atmosfera e foarte încărcată, o stare de agitaţie şi de nervozitate fiind vizibilă la tot pasul. S-au suplimentat masiv măsurile de securitate, întrucât serviciile de informaţii au anunţat că există câteva zeci de ameninţări cu noi atentate. În paralel, se încearcă să se afle cum a putut teroristul Samir Hamid, 21 ani, din Jenin (Cisiordania), să se strecoare până în acel loc din Tel Aviv. La rândul lui, Jihadul Islamic, care a revendicat atentatul, a distribuit o casetă video în care kamikazele îşi citeşte testamentul, având o bandană neagră pe frunte şi ţinând în mâini Coranul şi un Kalaşnikov. Tatăl lui a fost arestat de armata israeliană, iar mama lui spunea că fiul plecase de acasă de câteva zile şi a aflat din presă că el e autorul atentatului.

"Tata ne-a apărat cu trupul lui, apoi s-a prăbuşit"
Presa israeliană a relatat cutremurătoa-rele poveşti ale unor victime. Astfel, Philippe Balhacen, 45 de ani, din Ashdod, venise la Tel Aviv cu cei mai mici din cei patru copii (Linor, 15 ani, şi Ori, 12 ani) să le cumpere îmbrăcăminte de Paşte. "Când s-a auzit explozia, papa m-a îmbrăţişat pe mine şi pe Linor. Apoi mi-a zis să iau telefonul, s-o sun pe mama şi să-i spun că a fost un atentat", povestea, printre lacrimi, Ori. După aceea, tatăl s-a prăbuşit într-o baltă de sânge. Celor din ambulanţă a apucat să le relateze că a fost atins de schije şi de suflul exploziei. A murit în drum spre spital. Nu mai puţin zguduitoare e povestea lui David Shaulov, 29 de ani, ucis în momentul în care soţia lui, Ludmila (27 ani), însărcinată în luna a noua, simţind că e gata să nască, tocmai intra în spital. Când familia a anunţat-o de tragedie, Ludmila a plecat la Institutul Medico-Legal Abu Kabir pentru a-şi identifica soţul decedat. Mai aveau doi copii şi urma să nască o fetiţă. Benyamin Hafouta, 47 de ani, paznic, era la post, în faţa restaurantului în care a avut loc atentatul. Se angajase imediat după precedentul atentat - din ianuarie -, crezând că un terorist nu vine de două ori în acelaşi loc. Când kamikazele s-a apropiat de el, i s-a părut suspect, mai ales că detectorul începuse să sune. L-a pus să desfacă sacoşa, dar acesta a explodat, enorma deflagraţie zguduind întreg cartierul autogării vechi din Tel Aviv. A plătit cu viaţa lui, dar dacă teroristul ar fi intrat în restaurant, catastrofa era greu de imaginat.

Condamnare internaţionala
Marile cancelarii ale lumii şi comunitatea internaţională au condamnat cu vehemenţă atentatul şi pe cei care l-au planificat. Secretarul general al ONU, Kofi Annan, a opinat că escaladarea violenţei în regiune e deosebit de îngrijorătoare şi a convocat "cvartetul" pentru a analiza situaţia. Casa Albă a condamnat energic actul terorist şi a avertizat foarte serios Hamasul aflat la guvernare în teritorii. Un ton extrem de dur au adoptat Rusia şi Marea Britanie. În ce-l priveşte, Israelul a ripostat deja luni seară în Gaza şi cu certitudine o va face în zilele următoare, ştiut fiind că Jihadul Islamic a ameninţat că are încă 70 de kamikaze gata pregătiţi de noi atentate.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cum a devenit steagul piraților din lumea manga simbolul protestelor Generației Z
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla