Imaginile groazei, aplicate de astăzi pe pachetele de ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

14 imagini şocante cu plămâni bolnavi, cadavre la morgă sau dinţi măcinaţi de carii sunt menite să taie pofta de fumat Reclamele la tutun au dus la o creştere spectaculoasă a

14 imagini şocante cu plămâni bolnavi, cadavre la morgă sau dinţi măcinaţi de carii sunt menite să taie pofta de fumat

Reclamele la tutun au dus la o creştere spectaculoasă a numărului de români care fumează. Cu ajutorul imaginilor, autorităţile speră să diminueze fenomenul.

De la 1 iulie, legislaţia din România impune pentru producătorii de ţigarete obligativitatea existenţei pe pachetele de tutun a unor avertismente de sănătate combinate: imagine şi text.

Potrivit Directivei Comisiei Europene nr. 37/2001, fumătorilor li se va reaminti, în 14 pictograme şocante, ce riscă de fiecare dată când aprind o ţigară: cancer la plămâni sau la limbă, o moarte prematură, să aibă un copil cu malformaţii sau cel puţin dinţii măcinaţi de carii. Noile pachete de ţigări vor intra pe piaţă în câteva săptămâni. Avertismentele vizuale pe produsele din tutun există în 15 ţări din întreaga lume.

40 la sută din populaţie fumează

În România, 40 la sută din populaţia cu vârste peste 14 ani fumează. Mulţi dintre fumători, în special cei tineri, s-au apucat să tragă din ţigară pentru că le-au plăcut reclamele televizate la pachetele cu tutun.

Alţii, pentru că se simţeau excluşi, iar ţigara era un factor de coeziune socială. Pentru că procentul fumătorilor ne plasează în topul ţărilor europene, autorităţile speră ca, printr-o campanie de imagine, numărul celor care fumează să scadă semnificativ.

Campania va avea efecte diferite, este de părere prof. Florin Tudose, şeful Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Universitar Bucureşti.

"Unii vor renunţa la acest viciu, alţii nu. Nu este o părere personală, ci este un lucru constatat din experienţa altor ţări. Dacă obţinem o reducere a numărului fumătorilor cu cel puţin patru procente pe an, în 10 ani vor fi mai puţini. Cel puţin aşa s-a întâmplat în SUA. Nimeni nu şi-a făcut până acum iluzia că printr-o campanie se curmă un rău", ne-a declarat prof. Tudose.

Nefumătorii, în câştig

În opinia acestuia, faptul că trăim într-o lume în care imaginea contează foarte mult, va duce la o scădere cu circa 8-10 la sută a numărului fumătorilor. "Aşa cum reclamele la tutun au condus la o creştere spectaculoasă a procentului de fumători din România, ne aşteptăm ca aceste imagini şocante să contribuie la o scădere în rândul lor".

Potrivit prof. Tudose, la nefumători, pozele vor avea un efect pozitiv, de întărire a eului, deoarece atunci când vor vedea imaginea unui plămân măcinat de cancer se vor simţi protejaţi de consecinţele nefaste ale fumatului.

Elevii fumează de la vârste tot mai fragede

Peste 40% din români fumează. Un studiu realizat în 2007 de Centrul Pentru Politici de Sănătate a arătat că cei mai mulţi fumători deprind obiceiul în adolescenţă, la presiunea anturajului.

Cei mai mulţi şi-au însuşit acest viciu înainte de a împlini vârsta de 18 ani, chiar dacă au fost conştienţi de riscurile la care se supun: (11 - 14 ani: 10,5%; 15 - 18 ani: 36,9%; 19 - 24 ani: 37,7%). Potrivit psihologului şcolar, Elena Leonte, dorinţa de a aparţine unui anumit grup reprezintă motivul principal pentru care adolescenţii se apucă de fumat.

O altă cauză ar mai fi exemplul oferit de familie (părinţi sau fraţi mai mari care fumează). Studiile arată că tinerii care fumează au şanse mari să dezvolte boli şi modificări genetice ireversibile la nivel pulmonar.

Fumatul răpeşte 21 de ani din viaţă!

"Fumătorii care mor prematur ar mai fi putut trăi, în medie, 21 de ani. Cele mai frecvente cauze de mortalitate în rândul lor sunt bolile de inimă , cancerul, şi afecţiunile aparatului respirator. Anual, în ţara noastră se înregistrează 8.500 de cazuri noi de cancer pulmonar, aproximativ 85% din ele având drept cauză fumatul", ne-a spus dr. Magdalena Ciobanu, de la Institutului de Pneumologie "Marius Nasta" din Bucureşti.

Fum în cabinetele medicale

Dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, ne-a declarat că fumatul este un viciu frecvent întâlnit şi în rândul medicilor. Un studiu realizat de acesta, împreună cu dr. Cristian Didilescu, în urmă cu trei ani, privind prevalenţa fumatului în rândul profesioniştilor din sănătate, a arătat că peste 40% din medici sunt fumători. Cei mai înrăiţi fumători sunt chirurgii (32%), urmaţi de medicii de familie (27%) şi pneumologi (13%).

Aşa cum reclamele la tutun au condus la o creştere a numărului fumătorilor ne aşteptăm ca imaginile şocante să contribuie la o scădere a lor
Florin Tudose, şeful Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Universitar Bucureşti

Fumătorii despre pictogramele morţii

Cred că o mai mare influenţă o are preţul ţigărilor decât faptul că pe pachete sunt imagini cu plămâni bolnavi sau dinţi cariaţi.
S.Gh., fumător de 20 de ani

Cred că imaginile ar fi trebuit să fie mai şocante pentru a avea impact în rândul fumătorilor. Pe mine, nu mă impresionează.
I.M., fumătoare de 13 ani

Părerea mea este că noile imagini vor avea succes şi oamenii, probabil, vor sta pe gânduri înainte de a mai cumpăra un pachet de ţigări
N.C., fumător ocazional