Funcţionarii publici anunţă greva generală. Marile confederaţii sunt temperate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două mari confederaţii sindicale, BNS şi Cartel Alfa, au anunţat joi că nu vor declanşa greva momentan, în timp ce funcţionarii publici din Sed Lex, sindicat partener al CNSRL Frăţia, au anunţat declanşarea grevei generale pe tremen nelimitat în 13 noiembrie. 

Funcţionarii publici afiliaţi la Sed Lex vor declanşa greva generală pe termen nelimitat în 13 noiembrie după refuzul Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) de a accepta majorarea salariilor cu 50%, a declarat, joi, liderul sindical Vasile Marica.

"Nicio instituţie a statului nu va mai lucra începând cu 13 noiembrie. Oamenii vor merge la muncă, dar vor sta la ghişee", a declarat Marica.

Potrivit site-ului Sed Lex, sindicatul are în componenţă circa 64.000 de membri.

Liderul sindical a declarat că salariile au crescut în acest an cu numai 9,5% şi că acestea trebuie să crească în funcţie de performanţa economică.

"Am propus să se facă o analiză pe toate categoriile funcţionarilor publici, iar luni o să purtăm noi negocieri. Credem că nu se poate lucra în administraţia publică cu un salariu minim de 500, respectiv 600 lei. Nu vom accepta o creştere a salariilor cu doar 20%", a mai spus preşedintele Sed Lex.

Sed Lex este un sindicat independent care are încheiat un parteneriat cu CNSRL Frăţia. Conducerea CNSLR Frăţia a stabilit, miercuri, un program de acţiuni succesive, "pentru presiune graduală pe Guvern", bugetarii afiliaţi la confederaţie urmând să intre toţi în grevă generală pe 20 noiembrie pentru majorarea salariilor cu 50 la sută.

ANAF: Revendicările nu au fundament economic

În replică, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Daniel Chiţoiu, consideră ca revendicările salariale ale sindicaliştilor din administraţie nu au fundament economic.

"Consider că solicitarea sindicatelor funcţionarilor publici nu are sustenabilitate economică. Aceste solicitări vin pe un fond emoţional, ca urmare a majorării salariilor profesorilor cu 50 la sută. Dacă am accepta creşteri salariale cu 50 la sută pentru toate categoriile sociale ar însemna ca inflaţia să se dubleze sau să se tripleze anul viitor", a spus Chiţoiu.

Cartel Alfa şi BNS nu se gândesc "momentan" la grevă


Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, joi, că membrii confederaţiei nu vor apela momentan la forme de protest, soluţia fiind un dialog constructiv şi nu ieşirile în stradă, însă consideră că legea de majorare cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice trebuie aplicată.

"Singura soluţie este un dialog constructiv, nu ieşirile în stradă. Dacă legea nu se va aplica vor fi proteste. Dacă legea se va aplica şi se va construi prin procedură de urgenţă o lege unitară, nu vor fi proteste", a precizat Hossu.

Biroul Exectiv al Blocului Naţional Sindical (BNS) a hotărât că se va alătura celorlalţi sindicalişti numai dacă vor ajunge la un acord comun privind cererile de majorare salarială şi consideră că o majorare de 50% a salariilor tuturor bugetarilor, indiferent de veniturile actuale ale acestora, va crea discrepanţe foarte mari.

În opinia preşedintelui BNS, Dumitru Costin, este "imoral" să ceri 50 la sută în sectorul bugetar şi pentru cei care au salarii mici, şi pentru cei care au salarii foarte mari.

Tăriceanu îi invită pe sindicalişti să vorbească cu miniştri implicaţi


Premierul Călin Popescu Tăriceanu a dispus constituirea unui grup de dialog format din miniştrii Muncii, Finanţelor, Educaţiei, Sănătăţii, Internelor şi Reformei Administrative, pentru a purta discuţii cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale pe tema salarizării. Cel mai mare sindicat din învăţământ a anunţat joi că va declanşa greva generală pe 13 noiembrie.

Premierul a apreciat că nu grevele sunt soluţia pentru rezolvarea problemelor în acest moment.

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a fost desemnat coordonator al grupului de dialog din partea Guvernului, informează Executivul.

Liderii confederaţiilor sindicale reprezentative au fost invitaţi să poarte discuţii cu miniştrii desemnaţi în grupul de dialog, vineri, 31 octombrie, la ora 12.00, la sediul Ministerului Muncii, pe temele aflate în atenţia confederaţiilor sindicale.

Mai multe pentru tine:
O descoperire rară care îi uimește pe arheologi: un pumnal vechi de 3500 de ani, găsit în inima Germaniei
Cum să te bucuri de grătar, fără a-ți pune sănătatea în pericol. Nutriționist: „Un moment de relaxare, un stres pentru organism”
Napolitane cu caramel şi nuci. Sunt gata în 30 de minute
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Rețeta de vinete murate a Ancăi Pandrea: „Iura m-a învățat!” Ingredientul secret și trucuri ca murăturile să nu facă floare
Patru zodii sunt privilegiate de astre. Urmează o perioadă de aur, se anunță 23 de zile pline de reușite, iar totul se schimbă de pe 27 august
Mai mulți turiști au fost nemulțumiți după ce au descoperit o taxă în plus pe bonul de la un restaurant din Italia. Pentru ce au plătit în plus
Cel mai important test dat de armata română în istoria modernă. Între sângele vărsat de țăranii din prima linie și planurile mârșave ale rușilor
Ce se întâmplă cu preotul homosexual de la Schitul Stânișoara care s-a filmat scandalos cu „iubi”. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților explică rolul lui în biserică
Divorț iminent pentru Prințul Harry? Presa speculează că Meghan Markle ar avea un copil din flori
Puțini șoferi știu. Cu cât se poate depăși viteza legală fără sancțiuni