Elevii amendaţi pe rupte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii amendaţi pe rupte

Jandarmii au sancţionat, anul acesta, aproape 300 de elevi pentru fumat sau pentru chiulitul de la ore. Zilnic, în pauze şi după terminarea orelor de curs, în faţa liceelor pot fi văzuţi zeci de elevi ce stau la o ţigară.

Pentru acest viciu, precum şi pentru că se găseau în cu totul altă parte decât la ore, de la începutul anului şi până acum, jandarmii au aplicat 297 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 6.407,5 lei.
Dintre acestea, 85 au fost doar avertismente scrise. „Amenzile au fost preponderent pentru fumat în incinta instituţiilor de învăţământ şi pentru părăsirea nemotivată a perimetrelor de învăţământ. Cele mai multe sunt în Baia Mare şi în Sighetu Marmaţiei”, spune Mirela Avram, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş. „În fiecare pauză ieşeam afară la ţigară, ori în faţa şcolii, ori în spate, unde nu ne putea vedea nimeni. De multe ori, locatarii din blocul vecin ne ameninţau că aruncă apă pe noi sau ne reclamă la direcţiune pentru că aruncam mucurile de ţigară lângă bloc”, spune Ioana Vlad, o fostă elevă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.

„Ai noştri nu fumează”

Fenomenul mai e valabil şi azi, dar Marius Crăciun, directorul unităţii de învăţământ, cu greu poate fi convins de acest fapt.
„Prin regulamentul de ordine interioară, elevii nu au voie să fumeze în incinta şcolii. Noi nici nu avem probleme pe această temă, poate şi pentru că sunt mai multe fete în liceu”, explică el situaţia. Când vine vorba de ce fac elevii imediat ce ies din şcoală, directorul nu poate fi clintit din loc.
„Ai noştri nu fumează în faţa şcolii, probabil sunt de la liceul de peste drum”, spune el. Nicolae Lazin, directorul Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”, este mult mai realist în ce priveşte viciile elevilor săi. „În curtea şcolii nu mai fumează, pentru că se tem. Eu le-am chemat părinţii la şcoală sau le-am făcut mustrări în scris, pe care au trebuit să le aducă semnate de părinţi. În schimb, fumează peste drum, unde ştiu că eu nu le pot face nimic”, încheie el.

Mai multe pentru tine:
Ghid complet Creta: În căutarea lui Zeus, a pădurilor exotice de palmieri, Caraibelor Greciei și a celui mai bătrân măslin din lume
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Universitatea Craiova, primul eșec înregistrat în actualul sezon de Superliga. Oțelul a învins liderul
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!