Cristina Vărzaru, „profesoara“ de pe semicerc
0Născută într-o familie de cadre didactice, în care sora mai mare şi ambii părinţi au îmbrăţişat o carieră în învăţământ, Vărzaru a devenit, apoi, una dintre cele mai bune handbaliste din lume. După retragerea Luminiţei Huţupan, Vărzaru a devenit cea mai titrată handbalistă română, în activitate, la nivel de club, cu două trofee ale Ligii Campionilor.
„Am venit pe lume cu o zi înaintea lui Moş Nicolae, împreună cu sora mea geamănă Anca. Ne aştepta, nerăbdătoare, sora noastră Gabriela.
Provin dintr-o familie de profesori. Tata predă de o viaţă matematică, în timp ce mama, o «umanista» convinsă, este profesoară de limba franceză. Nu pot să trec peste ultimii membri sosiţi în familia noastră, şi cei mai răsfăţaţi, pisoii Sugus şi Arabelutza”, îşi începe povestea proaspăta campioană a Europei cu formaţia daneză Viborg.
Cristina Vărzaru a început handbalul la vârsta de zece ani, fiind acompaniată de ambele surori. Cu timpul, fiecare a luat-o pe drumuri diferite. Gabriela, care şi-a descoperit înclinaţia către ştiinţele exacte, a devenit profesoară de matematică la un liceu din Rm. Vâlcea. Anca, moştenindu-i pe ambii părinţi, a urmat Institutul de Studii Economice. Lucrează acum la o importantă firmă de audit din Bucureşti.
“Mie mi-a plăcut să alerg...”, spune zâmbind Cristina, care a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova.
Vârful de lance al unei generaţii de aur
Dublă campioană naţională de junioare III, Vărzaru a atras repede atenţia celor de la Oltchim care au transferat-o pe micuţa extremă de la CSS Corabia.
Membră a unei generaţii de excepţie a handbalului feminin românesc, Vărzaru a fost căpitanul echipei ce a câştigat titlul mondial de tineret în 1999. Graţie prestaţiei ei, românca a fost desemnată totodată şi “cea mai completă handbalistă” a turneului final din China.
După trei titluri naţionale şi o finală a Cupei Cupelor cu Oltchim în 2002, extrema dreaptă a aterizat o perioadă în Capitală la Rapid. A devenit foarte apreciată aici şi împreună cu Alina Dobrin a făcut probabil una dintre cele mai celebre perechi de extreme din istoria handbalului românesc.
Pentru Vărzaru a urmat apoi Campionatul Mondial din 2005, unde a cunoscut consacrarea definitivă. Medalia de argint cu naţionala României i-a deschis drumul spre transferul la Viborg în cel mai puternic campionat din lume.
Câştigătoare a Ligii Campionilor cu formaţia daneză în 2006, Vărzaru a repetat performanţa anul acesta, trecând în semifinale chiar de prima ei dragoste, Oltchim. După retragerea bunei sale prietene Luminiţa Huţupan Dinu, extrema dreaptă devine astfel cea mai titrată handbalistă română, în activitate, la nivel de competiţii intercluburi.
Ghinionista cu numărul 13 pe tricou
După medalia de argint cucerită cu naţionala României la Campionatul Mondial din 2005 şi obţinerea trofeului Ligii Campionilor cu Viborg în 2006, seria succeselor Cristinei a fost întreruptă brutal de un lanţ de ghinioane. Vărzaru s-a accidentat în aprilie 2007 la umăr, pentru ca în toamna aceluiaşi an să sufere şi o intervenţie chirurgicală la cartilajul genunchiului drept.
Cristina s-a pozat în vestiarul lui Viborg cu trofeul Ligii Campionilor