Casa Alba va promova o politica externa si mai taioasa, fara abateri si derogari
0Presedintele Bush stabileste prioritatile noii sefe a diplomatiei americane: lupta contra terorismului, conflictul israelo-palestinian si democratizarea Orientului Mijlociu largit
"Sunt fericit sa anunt nominalizarea Condoleezzei Rice pentru postul de secretar de stat. Condie e cunoscuta de americani si de intreaga lume. Secretarul de stat reprezinta pentru restul lumii fata Americii. Si in persoana dr. Rice lumea va putea vedea forta, gratia si decenta tarii noastre": confirmand previziunile in ce priveste alegerea persoanei care sa asigure succesiunea lui Colin Powell, presedintele Bush a dorit, fara doar si poate, sa dea un semnal clar al intentiei sale de a promova o politica externa ferma asupra careia sa poata exercita, prin intermediul unei colaboratoare total devotate, un control nemijlocit, care sa excluda posibilitatea unor puncte de vedere diferite. Se pune, astfel, capat, cel putin pentru urmatorii patru ani, tensiunii permanente existente intre cele doua centre de conducere ale politicii externe americane - Departamentul de Stat si Consiliul Securitatii Nationale. Infiintat in 1947 de catre presedintele Truman ca organism de consultare si decizie, Consiliul s-a aflat, prin reprezentantii sai, intr-o rivalitate surda cu diplomatii de cariera de la Departamentul de Stat. Detectarea punctelor de vedere divergente ale conducatorilor celor doua institutii a devenit unul din "sporturile" favorite ale observatorilor scenei politice americane, fiind cunoscut, de pilda, ca in timpul presedintiei lui Nixon adevaratul conducator al diplomatiei a fost consilierul pentru Securitatea Nationala Henry Kissinger, si nu secretarul de stat William Rodgers, pana cand acesta din urma a demisionat, iar Kissinger a preluat si functia lui. La fel, in timpul administratiei Carter au existat frecvente "ciondaneli" politice intre moderatul secretar de stat Cyrus Vance si impetuosul consilier pentru Securitatea Nationala Zbigniew Brzezinski. Se stie, de asemenea, ca demisionarul Colin Powell a avut o pozitie mai retinuta fata de interventia militara in Irak si a pledat pentru atenuarea divergentelor cu aliatii vest-europeni - in primul rand Franta si Germania - in vreme ce, in calitatea sa de consilier pentru securitatea nationala, Condoleezza Rice s-a situat pe o pozitie mult mai ferma. Evident, cuvantul final l-a avut presedintele, dar prezenta unei voci mai rezervate se pare ca l-a deranjat intr-o oarecare masura pe Bush, care acum doreste sa nu mai permita ca demersurile diplomatice sa se abata cu o iota de la cursul stabilit de el, limitand strict tendintele catre o oarecare independenta ale Departamentului de Stat. "Suntem o natiune in razboi. Conducem o importanta coalitie impotriva unui inamic brutal. Suntem in curs de a institui noi structuri si institutii, pentru a inlatura regimurile care nesocotesc legea, pentru a ne opune proliferarii armelor si materialelor primejdioase si pentru a zdrobi retelele teroriste", a declarat Bush. Trei sunt, in acest context, prioritatile principale fixate diplomatiei americane sub conducerea Condoleezzei Rice: lupta contra terorismului, conflictul israelo-palestinian si democratizarea Orientului Mijlociu largit. Spre deosebire de Powell, aflat adesea in dezacord cu neconservatorii din jurul presedintelui, de partea carora noul secretar de stat a inclinat nu o data, Condoleezza, care a petrecut patru ani la Casa Alba intr-un birou invecinat cu cel al lui Bush, cunoaste cu de-amanuntul aceste prioritati, sarcina asumata fiind acum de a le pune in practica. "A atinge aceste obiective necesita o conducere sagace si decisa si Condoleezza Rice este persoana cea mai indicata pentru a raspunde unor asemenea sfidari", a spus Bush. Mai limpede nici ca se poate. Punand in lumina diferentele de stil, de temperament si de itinerar politic parcurs intre cel care pleaca si cea care vine in fruntea diplomatiei americane, comentatorii americani subliniaza, cum face, de exemplu, Jon Wolfsthal, de la Institutul Carnegie, din Washington, ca "Powell era singura voce care pleda in favoarea moderatiei in guvernul Bush. Noua diplomatie americana va fi probabil mult mai taioasa si mai combativa, va avea mai multa coerenta in detrimentul, insa, al valorilor clasice ale politicii externe americane". Washington Post deplange ca "Powell este cel care pleaca, in timp ce arhitectii politicii dezastruoase fata de care acesta s-a opus, de la gestionarea situatiei din Irak dupa razboi si pana la tratamentul acordat prizonierilor irakieni, raman". De mentionat ca nr. 2 din Departamentul de Stat, Richard Armitage, care alcatuia o echipa stransa impreuna cu Powell, a demisionat si el, asa cum era de prevazut. Preluand "un loc curatat", Condoleezza Rice isi poate alege colaboratorii pe care si-i doreste, animati ca si ea de o fidelitate neconditionata fata de presedinte.