Calea Lactee sună ca o piesă trăsnită de jazz

Mark Heyer, un astronom de la Universitatea Massachusetts, a petrecut mai bine de 25 de ani visând la sunetele pe care le-ar scoate spaţiul cosmic.

La început, acesta a vrut doar să înţeleagă mai bine datele pe care le colectase. Heyer studiază gazele galactice şi în 1990 folosea un telescop pentru a colecta măsurători 3d ale anumitor nori de gaz din Calea Lactee, conform Atlas Obscura. 

Şi-a dat seama că norii sunt turbulenţi, deseori comprimându-se sau dilatându-se, însă atunci când a analizat informaţiile cu ajutorul unui computer, variabila vitezei s-a pierdut. Heyer avea nevoie de un mod de a vizualiza nu numai două puncte pe o hartă, ci tot ceea ce se întâmpla între cele două puncte.

Pentru a transpune trei dimensiuni în ceva ce poate fi văzut pe un ecran bidimensional e nevoie de puţină creativitate, aceasta ducându-l pe astronom la ideea de a transforma mişcarea în sunet. Odată cu mişcarea cursorului, poţi auzi ceva diferit; diferite note corespund anumitor viteze. „La început, a fost doar o idee funcţională, dar dacă tot depui un asemenea efort, de ce să nu faci chiar muzică?” a spus omul de ştiinţă.

Mark voia să ajungă până la o compoziţie muzicală care să reuşească sa redea sunetul gazelor din Calea Lactee. „Am crezut că vor fi zgomote sau sunete disparate, dar cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât realizam că, de fapt, am auzi chiar cum galaxia se roteşte cu mişcări ample şi clare” a spus Mark Heyer. 

Specialisul bănuia că transformarea informaţiilor colectate de radiotelescoape într-o scară muzicală va duce chiar la ceva inedit, însă nu ştia exact cum să procedeze. 

Heyer nu putea să compună şi să cânte, cochetase cu chitara şi mandolina, însă nu era un muzician talentat. Norocul a făcut să descopere un algoritm care îl putea ajuta cu o parte din munca sa.

În forma finală a compoziţiei, care se numeşte Blues-ul Căii Lactee, saxofonul bariton, basul şi pianul se mulează armonios pe informaţiile care sunt la baza sunetelor. Metoda este una originală şi ajută la crearea unei punţi de legătură între ceea ce ştim şi ceea ce ne putem imagina. Heyer consideră că imaginile nu ne oferă o poveste completă a galaxiei noastre şi este destul de greu să umplem golurile cunoaşterii. 

„Nici astronomii nu înţeleg cu adevărat imensitatea spaţiului cosmic”, dar cu ajutorul sunetelor, Mark Heyer crede că poate ajuta mintea umană să înţeleagă mai bine concepte care sunt, altfel, dificil de pătruns.