Baia Mare: Numărul incendiilor este în creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul situaţiilor de urgenţă a crescut cu 35% faţă de anul trecut

Maramureşenii sunt tot mai neatenţi, cel puţin asta arată statistica potrivit căreia, intervenţiile pompierilor în primul trimestru au crescut cu peste 35 de procente faţă de aceeaşi prioadă a anului trecut. Astfel, dacă în primele trei luni ale anului trecut, numărul intervenţiilor acestora a fost de 222, anul acesta, numărul cazurilor în care au trebuit să intervină a fost de 301.

Din toate acestea, 144 au fost incendii, 24 au fost arderi necontrolate de vegetaţie uscată, iar în  alte 17 cazuri au fost solicitaţi să intervină pentru spargeri de conducte sau supravegherea accidentelor rutiere. Alte 76 au fost intervenţii SIAMUD, din care 46 asistenţa persoanelor şi 29 descarcerare.

Pagube cunatificate de pompieri
La cuantificarea pagubelor ce rămân în urma situaţiilor de urgenţă, cel mai grav este când există victime. În situaţiile la care a fost necesară intervenţia pompierilor maramureşeni s-au înregistrat, de la începutul anului, patru morţi şi opt răniţi. Alte 11 persoane au fost salvate de către aceştia, iar valoare totală a pagubelor înregistrate la bunuri materiale se ridică la 726.000 de lei. În acelaşi timp, bunuri în valoare de 10,52 milioane lei au fost salvate.

Pompierii spun că cele mai multe incendii la locuinţe s-au produs din cauza coşurilor de fum necurăţate şi a aparatelor electrice sub tensiune. 

Mai multe pentru tine:
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Moțiunile de cenzură depuse de AUR împotriva Cabinetului Bolojan, citite în Parlament. Argumentele aduse împotriva Executivului
Două zodii vor încheia un ciclu karmic dificil de 10 ani până la finalul anului 2025. Vor păși într-o nouă eră a vieții lor, mult mai bună
Ion Ceban și-a suspendat activitățile de primar al Chișinăului. Este cap de listă la alegerile parlamentare de la finalul lunii
Șoc la „Insula Iubirii”: Maria și Marius Avram s-au despărțit, iar Marius a părăsit Thailanda cu ispita Oana Monea. Cum au ajuns iar împreună?
Boala din cauza căreia Andreea Marin a slăbit 5 kg: „A fost mai neplăcut!” Ce spune despre viața sentimentală, după despărțirea de Adrian Brâncoveanu: „Sunt foarte matură și foarte asumată în ceea ce fac!”
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America