40 miliarde de dolari, arşi în vânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 170 miliarde de metri cubi de gaze de sondă sunt arse fără efect economic în întreaga industrie de prelucrare a petrolului, semnalează "Der Spiegel". Valoarea de piaţă a acestei

Peste 170 miliarde de metri cubi de gaze de sondă sunt arse fără efect economic în întreaga industrie de prelucrare a petrolului, semnalează "Der Spiegel". Valoarea de piaţă a acestei cantităţi este de aproximativ 40 miliarde de dolari.

Flacăra care se vede de departe la orice rafinărie de petrol, pe lângă faptul că risipeşte gazul, măreşte povara poluării atmosferice la nivel global, spun specialiştii americani. Organizaţia Americană pentru Protecţia Oceanelor şi Atmosferei a lansat, încă de acum 12 ani propunerea de a capta gazele care în mod obişnuit se ard, dar nimeni nu a reacţionat la această iniţiativă.

Mai multe pentru tine:
Proiescul Fast Danube avansează: prima achiziție a fost lansată. Ciprian Șerban: „România își consolidează rolul de hub regional de transport”
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Mihai Fifor, atac direct la șeful Guvernului României: „Bolojan guvernează cu o singură idee fixă: să dea afară oameni, cât mai mulți”
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”