Ţăranul român între tărie, sifilis şi vraci
0Avem impresia că ţăranul român o duce bine. Că pensia aia de la CAP îi ajunge şi-i rămâne. Că face suficientă mişcare pe câmp, aşa că n-au cum să se-apropie bolile de el. Că-n sate e
Avem impresia că ţăranul român o duce bine. Că pensia aia de la CAP îi ajunge şi-i rămâne. Că face suficientă mişcare pe câmp, aşa că n-au cum să se-apropie bolile de el. Că-n sate e totul verde şi frumos, că ţăranul e ferit, prin viaţa lui simplă şi liniştită, de sifilis şi de alte nebunii, specifice oraşului. Că vracii şi leacurile băbeşti au dispărut. Că nu mai sunt mentalităţi absurde şi prejudecăţi. Ideile noastre preconcepute despre ţăran şi viaţa lui sunt însă contrazise de statistici.
Aproape jumătate din populaţia României - 45% - trăieşte în mediul rural, în aproximativ 13.000 de sate, potrivit Anuarului Statistic al României. Situaţia s-a schimbat în mod considerabil faţă de perioada interbelică, când mediul rural cuprindea peste patru cincimi din populaţia totală a României, dar e cu totul diferită de situaţia celorlalte ţări ale Uniunii Europene, unde populaţia rurală reprezintă astăzi puţin peste 20%.
"După cum arată o serie de cercetări la nivel european, comparativ cu ţările UE, România se situează pe ultimul sau penultimul loc în privinţa multor indicatori referitori la condiţiile de viaţă ale populaţiei, iar mediul rural atârnă greu la balanţa nefavorabilă, în cazul ţării noastre", precizează Ioan Mărginean în studiul "Condiţiile de viaţă ale populaţiei din mediul rural" (2006).
Că lucrurile nu stau deloc bine în satul românesc o dovedesc şi cele mai noi date statistice. Pentru edificare, să purcedem la o comparaţie: cum se prezintă satul astăzi, faţă de perioada interbelică.
Astm, ulcer, reumatism...
În anii interbelici, satele româneşti erau decimate cu precădere de boli sociale, adică tuberculoză, sifilis, malarie şi pelagră, primele două - tuberculoza şi sifilisul - influenţate fiind, în mod direct, de stagiul militar, primul contact al ruralului cu mediul orăşenesc.
"Armata şi şcoala sunt cele două mari instituţiuni care, în de rolul lor bun, educativ, au păcatul că stabilesc o circulaţie continuă de la ţară la oraşe şi invers, ceea ce face ca să se poată transporta la sate, odată cu elementele bune, şi tot ceea ce se găseşte mai imoral ca mentalitate şi mai primejdios ca sănătate", nota doctorul Aurel Mihăilescu într-un articol găzduit de Revista de Igienă Socială (1932).
Astăzi, potrivit datelor centralizate de Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară, din cele peste 15 milioane de cazuri de noi îmbolnăviri pe parcursul lui 2006, declarate de medicii de familie, şase milioane de cazuri s-au înregistrat în mediul rural.
Aproape jumătate din ele - adică 2.826.251 - au fost boli ale aparatului respirator. Au urmat bolile aparatului digestiv, peste jumătate de milion de cazuri (566.542), şi bolile sistemului osteoarticular, ale muşchilor şi ţesutului conjunctiv - 462.896 cazuri.
În mediul rural, mai multe cazuri de sifilis la femei
"Contrar aparenţelor, viaţa satelor se zbate în cea mai cumplită prostituţie", scria acelaşi Aurel Mihăilescu, în 1932, în urma experienţei ca medic în campania antisifilis, desfăşurată în anii aceia. "S-a crezut multă vreme şi unii cred şi astăzi că locuitorii de la sate, prin viaţa lor izolată, simplă, liniştită, sunt mai feriţi de a contracta bolile venerice decât cei de la oraşe.
Din nefericire însă, blenoragia şi sifilisul prezintă astăzi enorm de mult material de studiu în populaţiunea satelor. Viaţa familială este în disoluţie. Concubinajele constituie un procent enorm. Fetele mame se întâlnesc la fiecare pas. Petrecerile şi nunţile sunt cele mai bune ocazii pentru prostituţie, care vara se practică pe o scară şi mai întinsă în târlele (stânele) la care se retrage tineretul satelor.
Adulterele sunt extrem de răspândite şi lumea le acceptă cu admiraţie. Se pot introduce kilograme de neosalvarsan în venele sătenilor şi sifilisul nu va dispărea dacă nu se va căuta să se întroneze şi o profilaxie prin educaţie". Avea dreptate să fie indignat doctorul Mihăilescu. Situaţia satelor era disperată. În 1932, în toată România, fuseseră depistate aproape 180.000 de cazuri de sifilis: 1.000 de cazuri la 100.000 de locuitori (10 cazuri la mia de locuitori).
Astăzi, chiar dacă numărul cazurilor de sifilis a scăzut considerabil, România continuă să ocupe poziţii ruşinos de fruntaşe într-un top care ia în calcul incidenţa prin sifilis în anumite ţări europene. În anul 2004, de pildă, din 17 ţări europene luate în discuţie, cu date disponibile la momentul întocmirii clasamentului, România ocupa locul trei, cu 40,77 cazuri de sifilis la 100.000 de locuitori, depăşită fiind doar de Republica Moldova, cu 71,31 de cazuri de sifilis la 100.000 de locuitori, şi de Ucraina, cu 48,89 cazuri de sifilis la 100.000 de locuitori.
În topul din 2002, când erau disponibile date pentru 25 de ţări europene, România ocupa locul cinci, după Rusia, Moldova, Ucraina şi Belarus, potrivit Anuarului de Statistică Sanitară 2005. Cum stăm la capitolul "sifilis în mediul rural"? Din 5.661 de cazuri de sifilis declarate în anul 2006, 42,7% erau în mediul rural, cele mai "bogate" în sifilis fiind satele din judeţul Constanţa (140 de cazuri), Bacău (112) şi Iaşi (79). Statisticile din ultimii ani arată şi că, în mediul rural, sunt mai multe cazuri de sifilis la femei decât la bărbaţi. În 2004, de pildă, din 3.747 de cazuri de sifilis în mediul rural, 51% erau cazuri întâlnite la femei.
Pe aceeaşi temă:
Lumea satului mai crede în apă descântată