Şcoli din Vâlcea fără apă curentă si canalizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoli din Vâlcea fără apă curentă si canalizare

Unităţile de învăţământ cu probleme au primit termene de conformare

Cu toate că anul şcolar 2009-2010 începe peste câteva zile, multe şcoli şi grădiniţe din judeţ nu sunt pregătite. În unele se mai execută lucrări de reabilitare, iar altele nu au aviz sanitar de funcţionare. „Din cele 721 de unităţi de învăţământ din Vâlcea, 107  nu au aviz sanitar de funcţionare pentru că nu au apă şi canalizare. E vorba de unităţi de învăţământ din mediul rural, din zone suburbane“, a declarat Remus Grigorescu, prefectul judeţului Vâlcea. Acesta susţine că trebuie gândită o strategie pe baza căreia să fie puse la punct unităţile cu probleme. „E inadmisibil faptul că, în această perioadă, mai există şcoli fără apă curentă şi canalizare. E totuşi o chestiune care nu poate fi rezolvată acum. Pentru că nu putem să închidem şcolile, le dăm termen un an ca să se pună la punct“, a precizat prefectul.

Primarii nu au primit bani pentru igienizări

Toate unităţile de învăţământ din judeţ sunt verificate în această perioadă de echipe mixte formate din reprezentanţi ai prefecturii, Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ).  Şcolile şi grădiniţele care nu au apă şi canalizare sunt în localităţile: Scundu, Prundeni, Sălătrucel, Pesceana, Mădulari, Oteşani, Lăcusteni, Galicea, Ghioroiu, Cernişoara, Creţeni, Stoileşti, Mihăeşti, Mateeşti, Câineni, Ocnele Mari, Ioneşti. „Sunt chestiuni, gen apă, canalizare, care nu ţin doar de directorul şcolii, ci şi de autorităţi. Sunt şi unităţi în care mobilierul nu este pe diverse mărimi şi nu corespunde“, a precizat Maria Murăruş, responsabilul cu igiena şcolară din cadrul DSP Vâlcea.
Ion Nicolae, primarul localităţii Câineni, susţine că are trei şcoli în localitate care sunt racordate la reţeaua ade apă. „Nu au aviz de funcţionare, pentru că nu avem canalizare. Avem un proiect depus prin care încercăm să obţinem bani de canalizare“, spune primarul. Tot el susţine că anul acesta pentru cele trei şcoli: Grebleşti, Câinenii Mari şi Câinenii Mici, nu a primit niciun leu de la ISJ. „Am făcut şi noi curăţenie cum am putut. Bani nu am primit că e criză“, spune edilul.
Sunt şi localităţi în care s-au închis şcolile din lipsă de elevi. „Avem trei şcoli. Una nu are autorizaţie, iar două au. Şcoala care nu are aviz sanitar o închidem pentru că nu sunt decât trei elevi. Ei vor fi duşi cu microbuzul şcolar la cea mai apropiată unitate“, a menţionat Ilie Dobre, primarul comunei Lădeşti. Maria Murăruş declară că fiecare unitate care nu are aviz de funcţionare primeşte un termen de conformare de 30 de zile pentru a se pune la punct. După ce trece termenul, inspectorii DSP merg din nou în control. Dacă deficienţele nu s-au remediat primeşte notificare negativă, adică nu beneficiază de aviz sanitar. Controalele DSP în şcoli vor continua şi după începerea noului an şcolar.

Mai multe pentru tine:
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză