Foto Palatul de justiție reabilitat după 120 de ani. Transformarea spectaculoasă a clădirii istorice de la poalele Cetății Devei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Palatul de Justiție din Deva, o clădire istorică ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a găzdui instanțele orașului, a fost restaurat, după trei ani de lucrări. Noua sa înfățișare a stârnit unele controverse.

Palatul de Justiție de la poalele cetății Devei. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL

Mai mult de trei ani au durat lucrările de restaurare a clădirii istorice Palatul de Justiție din Deva, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, în vremea în care regiunea Transilvaniei era guvernată sub Imperiul Austro-Ungar.

Palatul de Justiție, restaurat după 120 de ani

Proiectul de restaurare a clădirii - monument care găzduiește Judecătoria Deva și Tribunalul Hunedoara a fost derulat de Compania Națională de Investiții, iar investiția a depășit 24 de milioane de lei.

Lucrările au început în primăvara anului 2021, iar de atunci personalul și birourile celor două instanțe de judecate au fost mutate într-un sediu nou, situat în municipiul Deva, pe Calea Zarandului, nr. 73. În curând, angajații instanțelor se vor putea muta din nou în vechiul sediu al tribunalului și judecătoriei.

Proiectul a vizat înlocuirea învelitorii acoperişului, lucrări de consolidare, refacerea faţadelor, refacerea instalaţiilor sanitare şi de încălzire, realizarea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, înlocuire tâmplărie, adaptarea spațiilor interioare pentru crearea unui flux optim spre sălile de judecată atât a completului de judecată, cât şi a deţinuţilor.

Noua înfățișare a tribunalului, cu fațadele zugrăvite în albastru a stârnit unele controverse. În timp ce unii localnici au apreciat rezultatul lucrărilor, alții au reclamat că noile culori, menite să înlocuiască fațadele cenușii nu se încadrează în peisajul zonei de la poalele cetății Devei.

Tribunalul Hunedoara Foto Alin Amititeloaie. Facebook

Veche de peste 120 de ani, clădirea Palatului de Justiție din Deva a fost inclusă în zona de protecţie a Ansamblului urban Bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Deva. Palatul de Justiție din Deva a fost construit de antreprenorii de construcții Hirschel, Bachrach și Vaskovits din Nagykanizsa, după planurile lui István Kiss, arhitect și profesor universitar de artă.

„Clădirea Tribunalului Hunedoara, în care activează și Judecătoria Deva, a fost amplasată în perimetrul fostei curți a castelului Magna Curia. Pentru construirea ei s-a decis demolarea unei importante părți a facilităților castelului, acesta fiind înconjurat inițial cu două rânduri de ziduri, clădiri adiacente și trei porți de intrare. Intrarea din spate și cea din inelul interior de ziduri, probabil că au fost demolate cu ceva timp mai înainte, anii nu sunt cunoscuți exact. Astfel clădirile adiacente și zidul exterior cu poarta principala de intrare rămasă din anul 1621, din perioada Principelui Gabriel Bethlen, au fost demolate la 1897, iar cele rămase au cedat locul pentru construirea casei lui dr. Petru Groza și lărgirea parcului orașului, aflat astăzi la poalele dealului cetății. Construcția a început tot în acel an, în stilul clasicismului târziu, succesor direct al erelor baroc și rococo și prin urmare, adesea înteles că omologul lor”, scrie dr. Lucian Ștefan, care a cercetat istoria ansamblului.

Proiectat de arhitectul palatelor de justiție

István Kiss (1857 - 1952), proiectantul Palatului de Justiție din Deva, a fost unul dintre cei mai importanți arhitecți ai epocii sale, iar două palate de justiție, din Oradea și Brașov, proiectate de acesta, au primit inițial numele său.

Lucrări la Palatul de Justiție Deva. Secolul al XIX-lea, Foto: arhiva personală dr. Lucian Ștefan

„Potrivit anunțului de licitație, suma alocată pentru lucrările de construcție a fost de aproape 250.000 forinți. Șantierul a fost deschis la 4 februarie 1898, lângă Magna Curia (Castelul Bethlen) construit în 1621 de Gábor Bethlen. Lucrările de construcție au început în primăvara anului 1898 și este sigur că erau încă în desfășurare la 17 iulie 1899, deoarece Magyar Újság (Ziarul Maghiar) a raportat despre un accident de construcție la acea vreme. Din scurtul reportaj de știri, putem concluziona că clădirea era deja în curs de vopsire”, arată autorii volumului „Istoricul clădirilor de judecată din Transilvania”, editat de Zsolt Fegyveresi și Bate Emőd (Cluj Napoca, 2021).

Ziarul Maghiar informa în iulie 1899 că în urma unui accident, cinci muncitori care lucrau la zugrăvirea clădirii au fost răniți.

„Palatul de Justiție din Deva, aflat în construcție a făcut cinci victime. Joi dimineața, la ora 9.30, o schelă a căzut cu bubuitură, iar muncitorii care lucrau aici s-au prăbușit de la primul etaj la pământ. Ferencz Fekete, un muralist, și-a rupt brațul, iar Lajos Breitman, un pictor de cameră, și-a rupt piciorul. András Motin a suferit o comoție cerebrală, iar ceilalți au suferit răni minore și majore. Cauza accidentului a fost probabil o grindă tăiată înainte și înapoi, care s-a rupt în două și, prin urmare, a dus la prăbușirea schelei”, arăta publicația.

Tribunalul Hunedoara, înainte de renovare. Foto Daniel Guță

Palatul de Justiție din Deva și-a păstrat funcția de sediu de instanțe până în 1963, când aici s-a instalat Comitetul Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administarea Ministerului Justiţiei.

Tribunalul Hunedoara, înainte de renovare. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL