Medvedev, vizită în Mongolia / 70 de ani de la victoria împotriva japonezilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medvedev, vizită în Mongolia / 70 de ani de la victoria împotriva japonezilor

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a început marţi o vizită de două zile în Mongolia, cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.  În cursul vizitei la Ulan Bator, Medvedev trebuie să semneze o serie de acorduri economice, dintre care unul în sectorul uraniului, transmite AFP.

Vizita şefului de stat rus are loc la trei luni după cea a premierului Vladimir Putin, şi marchează victoria trupelor sovietice asupra japonezilor, înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. Totodată, aceasta repreazintă dovada voinţei Moscovei de a-şi recupera influenţa în această ţară bogată în cupru, cărbune şi aur, relatează AFP.

Medvedev se va întâlni marţi cu omologul său mongol Tsakhiagiin Elbegdorj, va semna o serie de acorduri, va lua parte la o conferinţă de presă şi va participa la ceremonii oficiale.

Potrivit estimărilor oficiale, mai mult de 18.500 de soldaţi sovietici şi mongoli au murit în timpul bătăliei din 1939, împotriva japonezilor, în apropiere de râul Khalkhyn Gol. Aproape 60.000 de militari japonezi au fost omorâţi în aceeaşi bătălie.

Ministrul mongol de externe Sukhbaatar Batbold a declarat în cadrul unui  interviu acordat ziarului "Mongolia Segodnya", că cele două ţări au prevăzut crearea în comun a unei întreprinderi de extracţie şi transformare a uraniului.

Înainte de sosirea preşedintelui rus, televiziunea oficială mongolă afirma că Ulan Bator, care depinde în mare măsură de importurile energetice ruse, va încerca să negocieze scăderi ale preţului petrolului şi gazelor.

Cele două ţări au convenit în legătură cu restructurarea reţelei feroviare mongole, proiect care ar putea costa şapte miliarde de dolari, şi cooperarea în sectorul prospecţiilor de cărbune şi cupru, după vizita lui Putin din mai.

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Prețurile din România stârnesc dezbateri în online: „Rudele în vizită din Spania au rămas șocate. Nu înțelegeau cum trăiesc românii”
Cum să știi exact când să uzi plantele: trucul simplu care le ține sănătoase și frumoase
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești