Izolaţii de la Ocne vor fi evacuaţi cu barca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Izolaţii de la Ocne vor fi evacuaţi cu barca

Pentru că niciun mijloc de transport nu poate ajunge în zonă, barca e singura soluţie

Saramura care iese din Câmpul I de sonde a inundat drumul care lega zona de restul oraşului şi s-a infiltrat şi în pânza freatică a fântânii din care se alimentau locuitorii. „Şapte familii suntem izolate. Nu a venit nimeni de la primărie să vadă că nu avem cale de acces. Dacă îi vine rău cuiva, crapă aici, că salvarea nu are cum să ajungă. Ştiau că se inundă drumul, dar nu au luat măsuri să ne facă şi nouă unul“, spune Filofteia Ene. Ca să ajungă în oraş, oamenii trebuie să treacă printr-o pădure şi pe terenurile localnicilor din zonă. „Ieri m-am apucat cu vecina să ne facem o potecă, pe terenul unui vecin, ca să ajungem şi noi în oraş. Aveam nevoie de pâine, zahăr, ulei. Am muncit toată ziua, ca pe seară să auzim că primarul se lăuda la un post de radio că ne-a făcut el trecătoare. El nici măcar nu a venit în zonă“, povesteşte supărată Filofteia Ene.

Cu bicicleta la spinare ca să ajungă la lucru

Pentru că în fântână s-a infiltrat saramura, oamenii nu au nici apă în zonă. „Marţi ne-au adus o tonă de apă într-o cisternă de la primărie. Apa nu a fost bună de băut pentru că nu au dezinfectat cisterna. Suntem nevoiţi să mergem la o fântână care se află cam la un kilometru şi să cărăm de acolo cu butoaiele. Marţi ne-am luptat două femei cu butoaiele de 60 de litri pe poteci“, precizează Filofteia Ene, căreia i s-a spus că va fi mutată cu barca atunci când se va inunda zona.
„Nu au cum să ajungă cu altceva în zonă. Bunurile noastre vor rămâne în case“, declară Filofteia Ene. Ca să ajungă la lucru, Petre Ţarfulea pleacă de acasă cu bicicleta în spinare prin pădure până ajunge la barajul lacului nou. „Lucrez la Căzăneşti. Până să vină saramura, făceam naveta cu  scuterul. Acum merg cu bicicleta, că o pot duce în spinare“, spune Petre. Oamenii pot fi legaţi de restul oraşului printr-o punte pietonală, care costă 5.000 de euro, dar primăria din Ocne nu are bani. „Deocamdată căutăm sponsori“, a declarat Petre Iordache, primarul oraşului.

Nici în tabăra Ocniţa nu este apă curentă

La tabăra Ocniţa locuieşte doar familia Hodorog. Primăria din Ocne a cheltuit cu amenajarea taberei Ocniţa pentru sinistraţi 200.000 de lei. „Suma e undeva la 200.000 de lei. De când a început prăbuşirea, au mai fost şi alte lucrări de făcut“, a declarat primarul. Din cei 200.000 de lei, la tabăra Ocniţa s-au zugrăvit camerele, s-au schimbat geamurile, s-a refăcut instalaţia electrică, s-au înlocuit acoperişul şi plafonul la blocul alimentar şi s-au cumpărat toalete. Autorităţile susţin că tabăra poate prelua 58 de persoane.

„Momentan apa e oprită, dar avem fântână la poartă. Spălăm rufele pe la rude, în oraş“, povesteşte Gherghina Hodorog.  Blocul alimentar a fost amenajat şi el tot ca spaţiu de cazare şi în tabără nu se găteşte. Sinistraţii primesc un aperitiv şi o masă caldă pe zi la cantina Exploatării Miniere, unde sunt duşi cu o maşină din cadrul primăriei.