Hocheiul la românce

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţin popularizat, hocheiul feminin are totuşi o tradiţie de aproape un deceniu pe plaiurile mioritice. Practicat cu precădere doar rudele unor foşti jucători sau de unele adolescente dornice de adrenalină, hocheiul feminin autohton supravieţuieşte cu greu problemelor financiare.

În urmă cu aproape şapte ani, naţionala României disputa primul ei meci oficial. Pe 5 martie 2001, tricolorele pierdeau la Bucureşti partida inaugurală cu Olanda, scor 1-14.

De atunci şi până în prezent, naţionala a disputat 27 partide la turneele finale, iar bilanţul înregistrat arată astfel: 9 victorii, 18 înfrângeri şi un golaveraj negativ, 89-119.

România se află momentan în Divizia a IV-a şi, în ciuda faptului că a organizat de două ori consecutiv la Miercurea Ciuc turneul pentru promovarea în al patrulea eşalon valoric, nu a reuşit să îşi îndeplinească încă obiectivul.

Prestaţiile fetelor merită însă toate laudele. Este poate de ajuns să precizăm că tricolorele au umilit anul trecut reprezentativa Turciei, scor 27-0, în timp ce în paralele, rivalele noastre din Bulgaria au reuşit recent “performanţa” să piardă cu 0-82 un meci împotriva Slovaciei.

Au rămas doar două echipe

Pe plan intern, lupta pentru titlu se dă în fiecare an între singurele formaţii existente în campionat, Sport Club Miercurea Ciuc şi Triumf Bucureşti.

Câştig de cauză are în ultimii ani formaţia harghiteană, care beneficiază de un buget net superior şi de un lot mult mai experimentat.

Campioana României chiar a participat recent în Liga Campionilor, rezultatele fiind elocvente pentru decalajul valoric dintre noi şi forţele de pe bătrânul continent: 0-13 cu Cergy Pontoise (Franţa) şi 0-24 cu Skif Moscova (0-24).

Cum este viaţa de hocheistă

La doar 17 ani, Diana Orban este capitanul echipei Triumf Bucureşti şi face parte din echipa naţională. Frumoasa jucătoare ne-a dezvăluit cum s-a apucat de acest sport inedit printre femei şi ce speră să obţină în viitor de la hochei.

“Eram în clasa a opta şi jucam fotbal cu fetele şi băieţii pe stradă. Din greşeală, am dat mai tare cu piciorul în minge şi i-am spart geamul domnului antrenor de la Triumf Bucureşti, care locuieşte pe lângă mine.

Când a văzut, mi-a zis: «Diana, dacă tot ai tu aşa multă energie, nu vrei să vii la hochei?!». Am acceptat, am făcut cunoştinţă cu fetele şi mi-a plăcut din prima”.

Elevă la un Liceu cu Program Sportiv, Diana este singura fată într-o clasă cu 26 băieţi, iar în trecut a fost ţinta ironiilor colegilor. “Lumea e şocată la început când spun că sunt hocheistă, dar treptat se obişnuieşte cu ideea. Chiar dacă uneori mai capăt câte o vînătaie mică de la căzături, nu mi-a fost niciodată frică să joc hochei”.

Din cauza situaţiei financiare a hocheiului din România, Diana recunoaşte că tratează acest sport mai mult ca un hobby. “Eu vreau să intru la Drept şi voi continua cu hocheiul doar dacă nu îmi afectează studiile.

Nu mă văd însă la 30 de ani cu copilwul în braţe, jucînd încă hochei. La vîrsta aceea, mai degrabă îl duc pe el la hochei şi eu stau pe margine”, ne spune micuţa hocheistă.

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
George Simion acuză Chișinăul că a eliminat partidele unioniste din alegeri. „Maia Sandu a cam curățat tot”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un selfie în baia unui Airbnb l-a costat 10.000 de dolari pe un turist: „Am plătit mii de dolari ca să nu pot închide un ochi”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal